În biserica din satul Cotiujeni, raionul Briceni, a avut loc o slujbă de mulțumire, dedicată la două evenimente ce s-au desfășurat simultan. În primul rând, anul acesta, a fost finisată reconstrucția în întregime a Casei de Rugăciune. Toate ferestrele și ușile din clădire au fost înlocuite, pereții au fost întăriți, a fost pus un acoperiș nou, iar interiorul – reînnoit. Mai nou, pe lângă sala spațioasă pentru închinare, Casa de Rugăciune are și un hol larg la intrare, camere pentru desfășurarea orelor de școală duminicală, dar și o bucătărie. Clădirea, care a fost cândva folosită ca o cafenea, a fost acum renovată complet pentru a deveni un lăcaș demn de închinare Domnului.
În al doilea rând, în această zi biserica s-a sărbătorit Secerișul. Cu toate acestea, în pofida verii secetoase, Domnul ne-a binecuvântat cu o recoltă abundentă, iar acesta este un alt motiv pentru rugăciuni de mulțumire și cântări de laudă aduse Domnului.
La eveniment a fost prezent pastorul responsabil pentru regiunea de nord Alexandru Aftinescu, precum și slujitori, dar și oaspeți din bisericile vecine. Invitatul special la slujire a fost primarul satului Cotiujeni, Mihail Ursu, care a venit împreună cu soția sa.
Primarul a felicitat biserica cu ocazia renovării Casei de Rugăciune și a mulțumit pentru contribuția bisericii locale la satisfacerea nevoilor și cerințelor spirituale ale sătenilor. În numele primăriei, acesta i-a înmânat pastorului bisericii Iurie Bostan un certificat de felicitare. Un fapt interesant este că, după discursul său, Mihail Ursu a rămas la slujbă și a ascultat cu mare interes cântările creștine și scurtele îndemnuri biblice ale vorbitorilor.
Un bogat program de versuri, psalmi și urări a fost prezentat de grupul „Binecuvântarea” de la biserica „Covceg” din Bălți. Familia pastorului Vladislav Lecari din satul vecin Coteala, au încântat și ei publicul cu cântări încurajatoare de laudă aduse Domnului nostru, Isus Hristos.
Rugăciunea tradițională de mulțumire pentru pâinea zilnică și pâinea spirituală a fost săvârșită de preoții: Vladislav Lecari, Iurie Bostan, Alexandru Aftinescu.
Lucrările de renovare a clădirii au fost realizate cu sprijinul departamentului britanic al Societății Evanghelice Slavice (CEO). Reamintim că, CEO-ul lucrează în Moldova de peste 27 de ani. Printre principalele proiecte ale misiunii se numără educația spirituală, sprijinirea misionarilor, cumpărarea și reconstrucția clădirilor bisericești, și nu în ultimul rând slujirea socială.
Acum când clădirea renovată are tot necesarul pentru o slujire eficientă, trebuie să ne rugăm pentru slujitori și pentru întreaga biserică, astfel încât Domnul să le ofere o nouă viziune în slujire. Pentru ca reînnoirea să atingă nu numai clădirea, ci și inimile poporului lui Dumnezeu, iar prin viața și slujirea lor, mulți oameni să ajungă să-L cunoască pe Domnul și să vină la închinare în această Casă de Rugăciune.