Pe 25 noiembrie, Papa Francisc al II-lea a efectuat o vizită în plenul Parlamentului European de la Strassbourg. Liderul de la Vatican a avut un discurs în faţa aleşilor comunităţii europene, pe care îl redăm parţial în rândurile ce urmează.

“Europei îi putem cere: unde este setea ta de adevăr? Unde este vigoarea ta? Unde este acea tensiune ideală care a însuflețit și a făcut măreață istoria ta? Unde este spiritul tău de curiozitate întreprinzătoare? Unde este setea ta de adevăr, pe care ai împărtășit-o lumii până acum cu pasiune? De răspunsul la aceste întrebări va depinde viitorul continentului”.

“Vă mulțumesc pentru invitația de a mă adresa acestei instituții fundamentale pentru viața UE, pentru cele 500 de milioane de cetățeni reprezentați din statele europene. Vizita mea azi vine la peste un sfert de secol de la vizita Papei Ioan Paul; s-au schimbat multe în Europa, nu mai există azi blocurile opuse care împărțeau Europa în două – pe lângă o UE mai extinsă, există acum o lume mai complexă și puternic în mișcare, o lume globală și din ce în ce mai interconectată, o Uniune mai extinsă, mai influentă pare cuplată cu imaginea unei Europe puțin îmbătrânită și apăsată;

Aș dori să vă adresez un mesaj de speranță și încurajare; pentru a învinge toate fricile pe care Europa și lumea întreagă le are în momentul de față. Încurajare de a ne întoarce la convingerea fermă a părinților UE, în centrul acestui proiect ambițios politic a fost întotdeauna încrederea în om, nu neapărat ca cetățean, ci ca persoană care deține o demnitate transcendentă; există o legătură strânsă între demnitate și transcendență.

Mă simt obligat să subliniez legătura strânsă dintre aceste două cuvinte: “demnitate” şi “transcendenţă”. “Demnitatea” a fost conceptul central în procesul reconstruirii care a urmat celui de-al doilea Război Mondial. Trecutul nostru recent a fost marcat de grija de a proteja demnitatea umană, în contrast cu multele cazuri de violenţă şi discriminare care, chiar şi în Europa, au avut loc de-a lungul secolelor. Recunoaşterea importanţei drepturilor omului a venit ca un rezultat al unui proces lung, care a implicat multă suferinţă şi sacrificiu, care a ajutat la crearea unei conştientizări a valorii unice a fiecărei persoane umane. Această conştientizare a fost întărită nu numai în evenimentele istorice, dar deasupra a toate în gândul European, caracterizat de o luptă valoroasă, ale cărei “izvoare depărtate sunt multe, venind din Grecia şi Roma, din sursele Celtice, Germanice şi Slave, şi de la Creştinism, care le-a modelat profund”, astfel forjându-se însuşi conceptul de “persoană”.

Promovarea demnităţii persoanei înseamnă recunoaşterea că el sau ea posedă drepturi inalienabile, care nimeni nu poate să le ia arbitrar, cu atât mai puţin pentru interese economice. În acelaşi timp trebuie să avem grijă să nu cădem în anumite erori care pot apărea dintr-o neînţelegere a conceptului de drepturi umane şi a înterpretării greşite a acestuia. Astăzi există o tendinţă de a proclama pe larg drepturile individuale; sub aceasta este o concepţie a persoanei umane ca fiind detaşată de toate contextele sociale şi antropologice, ca şi cum persoana ar fi un “element monovalent”. Cred, aşadar, că este vital să dezvoltăm o cultură a drepturilor omului care leagă înţelept individul, sau, mai bine, aspectul personal, de binele comun, “al tuturor”, făcut din indivizi, familii şi grupuri intermediare care împreună constituie societatea. De fapt, în afară de cazul când drepturile fiecărui individ sunt ordonate armonios binelui mai mare, acele drepturi vor sfârşi prin a fi considerate fără limite şi prin urmare vor deveni o sursă de conflicte şi violenţă.

A vorbi despre demnitatea umană transcendentă aşadar înseamnă a apela la natura umană, la capacitatea noastră înnăscută de a distinge dintre bine şi rău, la acel “compas” din adâncul inimilor noastre, care Dumnezeu l-a imprimat în toată creaţia. Mai presus de orice, înseamnă a privi fiinţele umane nu ca absolute, ci ca fiinţe în relaţii. În opinia mea…

Una dintre cele mai răspândite boli în Europa astăzi este singurătatea tipică celor care nu au nici o legătură cu alţii. Aceasta este în mod special reală la cei în vârstă, care deseori sunt abandonaţi sorţii lor, şi deasemenea şi la tineri, cărora le lipsesc puncte clare de referinţă şi oportunităţi pentru viitor. Se vede o Europă “bunică” mai degrabă, nu una fertilă, vie şi energică. 

Pentru că aparatele biroccratice și tehnocratice sunt prea preznete, perea puternice; și din cauza unui stil de viațșă egoist, cauzat de opulență și, de multe ori, indiferență față de lumea înconjurătoare, mai ales față de săraci. Spre mâhnirea noastră vedem probleme tehnologice şi economice care domină dezbaterile politice în detrimentul grijii adevărate pentru fiinţele umane. Bărbaţii şi femeile riscă să fie reduşi la nişte simple rotiţe într-o maşinărie care îi tratează ca obiecte de consum ce trebuie exploatate, cu rezultatul – care este tragic aparent – oricând o viaţă umană nu mai este folositoare la această maşinărie, este aruncată cu puţine mustrări, ca în cazul bolnavilor în stadie finală (referinţă la eutanasiere, legalizată în 3 state UE, n.red.), bătrânilor care sunt abandonaţi şi neîngrijiţi, şi copiii care sunt ucişi în pântece.

Ca membri ai acestui Parlament, sunteţi chemaţi la o misiune măreaţă, care uneori poate părea imposibilă: a veghea la nevoile indivizilor şi persoanelor. Să veghezi asupra celor în nevoie e nevoie de putere şi sensibilitate, efort şi generozitate în mijlocul unei mentalităţi funcţionaliste şi privatizate care inexorabil conduce la o cultură care aruncă.

Viitorul Europei depinde de recuperarea conexiunii vitale dintre aceste două elemente. O Europă care nu mai este deschisă la dimensiunea transcendentă a vieţii este o Europă care riscă să îşi piardă încet sufletul şi acel “spirit umanist” care încă îl iubeşte şi apără.

Consider a fi fundamentală nu doar moştenirea care Creştinismul a oferit-o în trecut formării sociale şi culturale a continentului, dar mai presus de orice, contibuţia care doreşte să o dea astăzi şi în viitor creşterii Europei. Această contribuţie nu reprezintă o ameninţare secularităţii statelor sau independenţei instituţiilor Uniunii Europene, dar mai degrabă o îmbogăţire. Aceasta este clar de la idealurile care au format Europa de la început, şi anume pacea, subordonarea şi solidaritatea reciprocă, şi un umanism centrat pe respectul demnităţii persoanei umane.

Dragi eurodeputaţi, a venit timpul să construim o Europă care să graviteze nu în jurul economiei, ci în jurul sacralităţii persoanei umane, a unor valori inalienabile; o Europă care îşi asumă cu îndrăzneală trecutul şi care îşi priveşte cu încredere viitorul pentru a-şi trăi plenar şi cu speranţă prezentul. A venit timpul să lăsăm deoparte imaginea unei Europe înspăimântate şi retractile şi să promovăm o Europă încrezătoare, care cultivă ştiinţa, arta, muzica, valorile umane şi de asemenea credinţa; o Europă care contemplă cerul şi îşi urmează idealurile.

Privind în context, mesajul capului Bisericii Catolice pare să aibă nu doar un conţinut religios, dar implicit şi unul politic. El a căutat cu siguranţă să-i mobilizeze pe creştinii europeni de toate riturile să se implice mai mult în construcţia politică a UE şi să evite astfel riscul criticismului şi la limită al euroscepticismului.

Pe de altă parte, o altă miză ar fi redefinirea laicismului, care tinde să devină tot mai mult, aşa cum se vede în ultima vreme şi în România, şi în Republica Moldova o formă de intoleranţă la religie, sacrificând, pe nesimţite, tocmai libertatea şi pluralismul.

Papa Francisc este al doilea Suveran Pontif care vorbește la Parlamentul European. Primul fiind Papa Ioan-Paul al II-lea care a vizitat Parlamentul în octombrie 1988.

Tradus de Angela Bercaru

Sursa FOTO: Parlamentul European