Universităţile vor fi forţate să predea prezentaţiile vorbitorilor externi pentru a fi aprobate. Guvernul Britanic a prezentat “Ghidul prevenirii obligaţiilor”, care cere autorităţilor Universităţii să examineze discursurile şi prezentările tuturor vorbitorilor externi în universităţi cu scopul de a “proteja valorile britanice şi a preveni terorismul”, anunţă Evanghelical Focus.com
Măsura face parte din strategia în lupta împotriva terorismului şi legea pentru securitate, care vor fi dezbătute iară-şi săptămâna aceasta.
De fiecare dată când o universitate invită un speaker extern, va avea cel puţin 14 zile de notificare a evenimentului “pentru a fi făcute verificări sau anulări în caz de necesitate”. Pentru a preveni opinii radicale care susţin terorismul, noul proiect va cere universităţilor să dea “preavizuri despre conţinutul evenimentului, inclusiv un plan al subiectelor care urmează a fi discutate şi vizualizarea oricărei prezentaţii sau video care urmează a fi difuzat, etc”.
“Uşor de folosit împotriva creştinilor”
Multe voci s-au ridicat împotriva acestei noi politici, creştini şi grupuri seculare au descris-o ca pe o ameninţare la adresa liberei exprimări în interiorul universităţilor britanice. Alianţa Evanghelică din Regatul Unit a emis o declaraţie, explicând punctul ei de vedere asupra proiectului şi avertizând că acesta devine un “patern familiar”, prin care “1. Teroriştii terorizează, 2. Media dă rapoarte false, 3. Politicienii politizează, 4. Guvernele reactionează exagerat, 5. Libertatea scade”.
UCCF (Uniunile Creştine) de asemenea a publicat un răspuns, în care îşi arată grija faţă de pericolele pentru libertatea de exprimare pe care această politică o poate aduce: “În loc de a fi transparent şi specific despre natura retoricii islamiste, acest ghid de prevenire a obligaţiilor vorbeşte despre responsabilitatea unei instituţii să promoveze “valorile britanice”. Asemenea orientări largi pot fi folosite uşor de oamenii seculari sau religioşi din universităţile noastre ca o oportunitate de a cenzura sau chiar interzice orice aspect al programelor UC pe care ei nu le plac sau pur şi simplu sunt în dezacord cu ele”.
Institutul creştin a subliniat că chiar şi Comitetul Unit al Drepturilor Omului din Parlament a exprimat deja îngrijorări referitor la efectele proiectului asupra libertăţii de exprimare, fiindcă “incertitudinea juridică” despre definiţia cuvântului “extremist” va avea un efect inhibator serios asupra dezbaterilor academice de bună credinţă din universităţi”. Precum a scris în “Christianity Today” David Roberston, un păstor scoţian şi un vorbitor activ la UCCF: “Niciodată nu a fost mai necesar pentru creştini să se roage pentru politicienii noştri şi să ceară să avem libertatea, să continuăm să proclamăm Evanghelia pe ţinuturile noastre. Rugaţi-vă şi acţionaţi acum”.