În premieră, biserica “Betel” din Chişinău a organizat “Sărbătoarea Trâmbiţelor”. Evenimentul a unit într-un cor de instrumente cinci colective muzicale din toată ţara. Printre acestea se numără: Fanfara Bisericii “Betel” din Chişinău, fanfara Bisericii “Izvorul Vieţii”, fanfara Bisericii “Renaşterea” din Chişinău, fanfara bisericii “Betania” din Bălţi şi fanfara bisericii din satul Pohrebeni.
Pastorul bisericii “Betel”, Anton Plăcintă a menţionat în deschiderea “Sărbătorii Trâmbiţelor” că aceasta este una din cele mai importante sărbători pe care trebuia să le ţină poporul Israel. Scopul acesteia urmărea chemarea poporului la închinare şi laudă înaintea lui Dumnezeu.
Dirijorul fanfarei “Betel”, Vasile Buda ne-a explicat cum s-a născut această idee şi necesitatea acestei sărbători.
“Am văzut prima dată “Sărbătoarea Trâmbiţelor” în SUA. De mulţi ani îmi doresc să facem o sărbătoare tradiţională pentru toate bisericile din Moldova. Prima încercare a fost în 2005 când am invitat colective muzicale de peste hotare: Ucraina, Rusia Belorusia, dar anul acesta ne-am gândit să celebrăm Sărbătoarea Trâmbiţelor doar cu orchestrele din Republica Moldova. Asemenea evenimente contribuie la implicarea copiilor şi tinerilor în lucrarea bisericii, îi protejează să contexte periculoase şi îi educă pentru o trăire alături de Domnul Isus. Totodată, contribuie la dezvoltarea profesională a colectivelor muzicale. Consider necesară celebrarea acestei sărbători în biserici, pentru că ne uneşte, ne încurajează şi ne învaţă cum să aducem o închinare autentică Creatorului nostru”.
Administratorul fanfarei “Betel”, Pavel Meico spune că sărbătoarea de astăzi este un vis care mult timp era în agendă, dar abia acum a devenit realitate:
“Această sărbătoare este extrem de necesară pentru că oferă posibilitatea copiilor lui Dumnezeu să se adune la închinare, contribuie la unitate, iar puterea creştinilor stă în unitate. Când suntem împreună la asemenea evenimente, ne aprindem pentru închinare, devenim un foc puternic pentru Dumnezeu. Dragostea pentru Dumnezeu ne uneşte şi depăşeşte orice barieră lingvistică sau de altă natură. Muzica nu are limbă, nici limite. Am simţit prezenţa Lui şi planificăm în fiecare an să organizăm Sărbătoarea Trâmbiţelor în diferite biserici, pentru a încuraja creştinii la închinare”, a menţionat Pavel Meico.
Victor Verenciuc studiază trâmbiţa deja de şapte ani, dar este implicat în fanfara “Betel” de doi ani.
“Activitatea în orchestră este foarte importantă pentru mine. Este un mod de viaţă care mă disciplinează, contribuie la creşterea spirituală şi dezvoltarea mea personală. Mă apropie mult de Domnul. Deja nu mai este o simplă activitate facultativă, este slujirea şi închinarea mea înainte lui Dumnezeu. Sărbătoarea de astăzi a fost o experienţă frumoasă, a fost foarte plăcut să fiu parte din acest cor de instrumente, să ne închinăm împreună”.
Alina Zaharova consideră evenimentul de astăzi o idee mare, o realizare frumoasă.
“Dau slavă Domnului pentru că ne-a dat putere fizică ca să rezist la programul lung. Este important să avem asemenea sărbători, pentru că este ca un clopot care te trezeşte ca să lucrezi pentru Dumnezeu”.
Unul din membrii fanfarei “Betel” din Chişinău, Alexandru Meico vrea ca această zi frumoasă să fie doar un start pentru o tradiţie sufletească în bisericile din Republica Moldova:
“Am început să merg la clasa de trâmbiţe pentru că m-au trimis părinţii când eram mic. Apoi a început să îmi placă, iar astăzi a devenit modul meu de a sluji pe. Pe viitor îmi doresc să fie o tradiţie, dar nu doar pentru a ne demonstra abilităţile muzicale, dar să aducem sufletul şi mintea noastră în închinare. Consider că este necesară să ţinem această sărbătoare pentru că ea ne pregăteşte pentru viitor. Biblia spune că suntem străini şi călători pe acest pământ, într-o zi va suna trâmbiţa şi toţi vom fi chemaţi în faţa tronului lui Dumnezeu”.
Vlad Voicu frecventează de şase ani orchestra bisericii din satul Pohrebeni. Pentru el personal, această activitate înseamnă o pregătire pentru viitor.
“Am ales să merg la clasa de trâmbiţe, pentru că ştiu că va fi un eveniment care va contribui la viitorul meu. M-am implicat în această lucrare de dragul lui Dumnezeu, pentru că a murit pentru mine. Văd aici dragostea lui Dumnezeu faţă de mine, a murit pe cruce şi a dat tot harul ca să fiu un om în viaţă.”
Programul muzical a fost încheiat cu un mesaj biblic predicat de pastorul bisericii din Washington, Nicolae Cuzminschi. Acesta a explicat semnificaţia spirituală a acestei sărbători şi a chemat creştinii să susţină această lucrare măreaţă în rugăciune. De asemenea, pastorul Nicolae Cuzminschi a explicat semnificaţia sunetului trâmbiţei în cultura poporului Israel şi a îndemnat creştinii de astăzi să răspundem la chemarea Domnului de astăzi, educând copii să slujească pe Dumnezeu prin muzică.
“Sărbătoarea Trâmbiţelor” a fost încheiată cu o rugăciune de binecuvântare prin care slujitorii au cerut protecţia şi creşterea acestei lucrări în fiecare biserică din ţară.
La “Sărbătoarea Trâmbiţelor” au participat peste 150 de instrumentişti din cinci orchestre. Potrivit descrierii din Scriptură, această sărbătoare era celebrată de poporul evreu în prima săptămână a lunii a şaptea. În calendarul nostru, aceasta înseamnă prima săptămână din luna octombrie.
Potrivit organizatorilor, acest eveniment va avea continuitate anual şi în alte biserici din Republica Moldova.
Urmăriţi site-ul Uniunii Baptiste pentru vedea programul integral de la “Sărbătoarea Trâmbiţelor” în format VIDEO.