În orașul Almatî și-a încheiat lucrarea cel de-al 55-lea Congres al Federaţiei Euro-Asiatice a Uniunilor Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste (FEAB). Delegații congresului, unanim și-au demonstrat tendința lor spre unitate și comuniune în Hristos. La congres au participat reprezentanții Uniunilor Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din toate cele 12 țări componente ale FEAB.
Congresul a votat o nouă conducere, care va îşi va exercita noul rol în slujire în timpul apropiat. În calitate de președinte al FEAB a fost numit președintele Uniunii din Kazahstan, Franz Tissen, iar vicepreședinții acestui organ au fost aleși, Episcopul Uniunii Baptiste din Moldova, Ion Miron și președintele Uniunii Baptiste a Uzbekistanului. Ca secretar a fost reales Iurii Arcadievici Apatov din Moscova, care îndeplinește cu devotament această slujbă pe parcursul ultimilor 20 de ani. Binecuvântarea noului președinte a avut loc la slujba solemnă a bisericii "Alfa și Omega" din orașul Almatî.
Delegații congresului au fost profund mișcați de raportul lui Stanislav Gruntovskii din Ukraina despre cum își realizează slujirea creștinii evanghelici baptiști în condițiile crizei politice acute, însoțită de ostilitate și vărsare de sânge. A fost luată hotărârea ca să se sporească susținerea în rugăciune a acestei țări, de asemenea a fost primit și Apelul delegaților celui de-al 55-lea Congres al UEABB al bisericilor baptiste cu privire la situația din Ukraina.
În pofida tensiunilor, care persistă încă între conducerile unor state, părtășia a fost plină de harul Evangheliei și de dragostea lui Hristos. În această atmosferă frații au încercat să găsească noi metode pentru propovăduirea și răspândirea cât mai eficientă a Evangheliei.
Cu regret, în unele țări, în legătură cu limitarea libertății religioase și cu creșterea numărului adepților islamului, posibilitățile noastre se reduc. În mod special acest lucru este valabil pentru Turkmenistan, Uzbekistan, Kirghizia și alte câteva republici asiatice. Multor biserici le este refuzat dreptul să se înregistreze ca organ legal, este imposibil de a importa în țară Biblii sau altă literatură creștină. În unele regiuni slujitorii sunt arestați, judecați și supuși la amenzi mari. Dar chiar și în aceste condiții, Biserica prigonită continuă să-l propovăduiască pe Isus cel răstignit, atât prin Cuvânt, cât și prin fapte.
Președintele Uniunii Evanghelice Slave, Robert Provost, și-a trimis apelul său către delegații congresului, pentru că, spre regretul multora, el nu a putut fi prezent la această reuniune. Uniunea slavă deja ani la rând oferă support complet pentru diverse manifestări și slujiri în cadrul Uniunii Euro-Asiatice Baptiste.
Traducere de Karolina Balika