Astăzi, creştinii au numărat a 75-a zi de rugăciuni matinale în Harcov. De la bun început numărul participanților creștea pe zi ce trece, în rețelele de socializare toți dădeau like-uri și repostau invitații, presa a început să scrie despre acest eveniment, despre noi s-a cointeresat chiar și conducerea. Asta ne-a dat inspirație!

Zilele treceau, noi continuam să ne rugăm zilnic, și pe ploaie, și pe vreme însorită – nici măcar o zi, în această perioadă, nu a început în Harcov fără rugăciunea unui grup de oameni în Piața din Centurl oraşului. Deja nimeni nu mai postează și nu mai dă like, nu mai fug pe acolo tineri cu aparate foto. Rugăciunea a devenit nu doar un refugiu, ci o muncă, muncă care necesită făcută înaintea lui Dumnezeu pentru popor.

Se părea că ea a devenit o formalitate: au venit, au ascultat Cuvântul 15 minute, s-au rugat câteva persoane, au interpretat câteva cântări, printre care «Моя молитва нехай лине», «Отце наш», și încheind cu «Слава Iсусу Христу!»… De fapt lucrarea a crescut la alt nivel. Am observat, că împreună cu noi au rămas doar persoane devotate. După 75 am tras concluzia că, aceștia și sunt creștinii adevărați. Cineva striga că noi ne facem piar, dar, după cum se vede, așa piar nu mai interesează pe nimeni.

De asemenea, am mai înțeles că așa fel de rugăciune nu se încadrează în biserică. Bisericile, datorită toleranței, formalităților, limitărilor și tradiționalității, pur și simplu nu pot accepta asemenea predici simple și deschise. În biserică uneori trebuie să ne încordăm, ca să pătrundem în adevăruri, pentru că aceste adevăruri sunt departe de realitate, iar rugăciunile  superficiale.

La rugăciunile noastre, fiecare cuvânt a devenit valoros. Nu pot explica asta, dar predica de aici, la rugăciuni, e deosebită, specială. Predică diverse persoane – uneori, absolut ridicole, la prima vedere. Aici nu sunt dezacorduri – vin să se roage atât adventiști, baptiști, cât și ortodocși, penticostal.

Câteodată stau pe genunchi și ni se alătură vreo persoană care a întârziat, numele și fața căruia îmi sunt necunoscute. Odată m-am rugat cu un bătrânel, care nu auzea bine și de câteva ori și-a început rugăciunea concomitent cu alte persoane. Unele rugăciuni sunt atât de molipsitoare, încât se țin de tine pe tot parcursul zilei. Dar uneori în inimile oamenilor observi prăbușire, care nu te poate lăsa indiferent. Oamenii ce vin la rugăciune au devenit pentru mine biserica de fiecare zi, într-o măsură oarecare. Dis-de-dimineață, încă înainte de servici și toată deșărtăciunea ce ne înconjoară, privirea și rugăciunea mea este către Dumnezeu – oare nu e asta o binecuvântare?

Rugăciunea e practic singurul lucru, ce mi-a mai rămas, din ceea ce pot da în aceste vremuri grele. Toată nădejdea mea este doar în Dumnezeu. Politicienii, știrile, conducerea, ce să mai… până și pastorii și prietenii trădează, dar Dumnezeu pe toate le are sub stăpânire. Asta mă liniștește.

"…Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu, se va ruga și va căuta Fața Mea și se va abate de la căile lui rele, atunci îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și îi voi vindeca țara".

Traducere de Karolina Balika