Sosirea din vacanța de iarnă a fost un moment de mare bucurie pentru copii din internatul satului Congaz. Misiunea Biblică, împreună cu o echipă din Germania le-a reînnoit dormitoarele cu paturi și cearșafuri noi.
Cei peste 100 de copii au intrat în anul 2014 cu un somn mai dulce, paturi noi, perne mai moi și plapume mai calde.
Ideea de a aduce paturi noi în internatul din Congaz a apărut în această vară, când aceiași echipă din Germania a renovat în totalitate și dotat cu tehnică nouă bucătăria internatului. Oaspeții slujitori din Germania, au dormit atunci alături de copii pe aceleași paturi vechi de câteva decenii, rupte și uzate de vreme. Întorși acasă, membrii echipei din acea misiune au împărtășit nevoia copiilor din Congaz cu biserica de unde vin, iar în această iarnă au revenit la acești copii să le aducă bucurie în suflet și trup prin darurile lor. În ajutorul material se numără saltele, perne, plapume și cearșafuri.
Paturile au fost confecționate în Republica Moldova, dar achitate de aceiași biserică din Germania. Și această comandă a fost un ajutor pentru o familie care trăiește cu patru copii într-o singură cameră. Tatăl este lemnar, iar comanda de paturi făcută pentru internat a fost o dublă slujire.
Potrivit managerului de proiect, Cornel Oselschi, „profesorii au fost mișcați de gestul creștinilor din Germania și a lucrătorilor Misiunii Biblice. Copii au fost foarte entuziasmați, ținând cont de faptul că pe timp de iarnă, cea mai mare parte a timpului o petrec în odăile lor. Ei practic sunt închişi pe teritoriul internatului. În fiecare zi văd aceleaşi lucruri clasele de studii, sala de mese şi odăile lor. Cred că această acţiune a fost una foarte necesară. Aceasta înseamnă nu doar paturi noi, dar şi o schimbare estetică care va contribui şi la bunăstarea emoţională a copiilor. Este important să se simtă bine şi să aibă condiţii bune acolo unde îşi petrec cea mai mare parte a timpului” a explicat Cornel Oselschi.