Tinde să fie o tradiţie, o acţiune care uneşte tânăra generaţie din tot oraşul pentru a vesti mesajul autentic al sărbătorii pe care toţi o numesc – Crăciun. Un an în urmă era o noţiune necunoscută pentru cei mai mulţi, dar implementată deja al doilea an consecutiv transformă evenimentul într-un obicei frumos care scoate toţi tinerii creştini să mărturiească cu vocile lor bucuria şi semnificaţia sărbătorilor de iarnă ce înglobează în ele atâta atmosferă feerică.
Vorbim despre FlashMob-ul 2013 la centrul comercial MallDova. La ediţia din 2013 au participat peste o sută de tineri din toate bisericile evanghelice din Chişinău, dar şi tineri din alte localităţi aflaţi la studii în capitală.
Acţiunea a fost organizată de liderul naţional de tineret, Vitalie Carabeţ. În program au participat şi tinerii din Orchestra bisericii "Betel" din Chişinău.
După două luni de repetiţie intesive, rezultatul îl puteţi vedea în video de mai jos.