La 2 mai 2020, sora Lidia Plucci a trecut în eternitate.

Sora Lidia s-a născut pe 22 februarie 1954 în satul Moșaneț, raionul Kelmenetsky, Ucraina. Părinții surorii Lidia,fiind creștini dedicați în slujire pentru Domnul, au reușit să-i insufle fiicei lor dragoste pentru Domnul încă din copilărie. Prin urmare, în ciuda ateismului care a fost militant în acei ani, a decis din tinerețe să urmeze calea îngustă a Evangheliei. La începutul anilor șaptezeci, sora Lidia s-a mutat cu traiul în orașul Bălți și s-a alăturat bisericii din Betania, unde a fost botezată în 1972. Datorită abilităților sale muzicale excepționale, a fost implicată în corul bisericii: la început ca cor, iar mai târziu în calitate de regent.

În 1982, sora Lidia l-a cunoscut pe fratele Nicolai Plucci. La un an după numeroase rugăciuni, s-au căsătorit, urmând ca sora Lidia să se mute să locuiască la Chișinău. S-a alăturat bisericii Betel și a slujit prin muzică: sora Lidia a cântat într-o orchestră de coarde, a participat la un cor de cameră și la cântări de grup.

În 1994, sora familiei Plucci, cu sprijinul bisericii-mamă, precum și un grup de credincioși, au început o nouă biserică în cartierul Buiucani din Chișinău. Domnul a binecuvântat slujirea lor: s-a format Biserica „Emanuel”, iar fratele Nicolai a fost numit în slujba pastorală. Acești ani au fost dificili pentru familia Plucci, căci a fost necesar să se desfășoare o muncă spirituală, construirea unei biserici și în același timp construirea unei case de rugăciune. Multă muncă și responsabilitate au căzut pe umerii surorii Lidia. Ea nu numai că și-a sprijinit cu căldură soțul în slujire, rugându-se pentru el și având grijă de familie, dar a și participat activ la viața bisericii ca dirijor de cor și profesor de școală duminicală. Sora Lidia a luat parte la serviciile inter-bisericești ca dirijor al corului combinat de biserici din Chișinău și a participat la slujbele de evanghelizare și de sărbători.

Domnul a binecuvântat familia și le-a trimis soților doi fii: Vadim și Maxim, o fiică Irina, dar și doi nepoți. Credincioșii din bisericile CEB își aduc aminte de sora Lidia ca de o soră amabilă, veselă și sinceră, care a fost mereu plină de rugăciuni mulțumitoare și cântări vesele pentru gloria Domnului.

Episcopul Nicolai Vozian, secretarul executiv Ion Miron, episcopul asistent Serghei Germanov au luat parte la slujba de doliu, care a avut loc pe 4 mai. Ei au exprimat condoleanțele din toate bisericile Moldovei și au citit cuvintele de nădejde din Sfintele Scripturi. Predica de la final se baza pe un text din Ioan 11:25: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.”, a spus fostul episcop Valeriu Ghilețchi.

„Am cunoscut-o pe sora Lidia Plucci (Semeniuc) la mijlocul anilor șaptezeci, când m-am mutat din satul natal în orașul Bălți. Lidia s-a distins prin amabilitate, receptivitate, activitate și dăruire pentru slujirea cu tinerii. Exemplul ei a fost o inspirație bună atât pentru mine, cât și pentru mulți alți tineri. Toți cei care au vizitat măcar o dată biserica Emanuel au putut vedea cu propriii lor ochi cum lucra în mod sacrificator cu fratele Nicolai în biserica locală. Plecarea ei a lăsat un gol, atât în ​​familie, cât și în biserică.

Odată, fratele Victor Popovici s-a oferit să cânte despre cer pentru a sluji în biserica Isus Salvatorul. În timp ce cânta, fratele Ion Rotaru, fiind lângă mine, a întrebat: „Frate Valeriu, vrei să mergi la cer?” Recunosc, întrebarea m-a luat prin surprindere, dar după câteva secunde, cuvintele Apostolului Pavel mi-au venit în gând și i-am spus fratelui Ion: “Mă atrage și una și cealăltă… și nu știu ce să aleg…”. Sau poate este mai bine să nu avem nevoie să facem această alegere, deoarece aceasta aparține Dumnezeului nostru.”

Soțul regretatei surori Lidia, pastorul Nicolai Plucci mulțumește sincer tuturor celor care i-au susținut în rugăciunile din ultimele luni, în numele întregii familii. În ciuda pierderii grele, ei continuă să aibă încredere în Domnul și așteaptă cu nerăbdare să-și vadă draga mamă, bunică și soție iubitoare în veșnicie, unde nu vor mai fi lacrimi sau moarte.