Pastorul bun îşi dă viaţa pentru oi. (Ioan 10: 11)

Interviu cu pastorul Daemon Fauntain

Ce poate şi ce trebuie să facă un pastor bun pentru comunitatea sa la general şi pentru membrii lui, în particular? Această întrebare nu o singură dată mi-am pus-o în decursul slujirii mele ca pastor. Recent Domnul mi-a dăruit posibilitatea de a fi în SUA. În statul Georgia, în micul orăşel Cordele, la trei ore depărtare de Atlanta, am întâlnit pe unul dintre acei pastori, care este gata să se dea pe sine însăşi de dragul bunăstării fizice şi spirituale a oilor din turma lui. Îl cheamă Daemon Fauntain, iar în urma discuţiei cu el, eu îmi pun deja o altă întrebare: „Cum aş fi procedat eu într-o situaţie similară?!”

Pastor Daemon, când pentru prima dată v-aţi gândit la relaţia D-voastră cu Domnul?

Aceasta a fost la vârsta de 6 ani. Mama mea iubită stătea pe patul de boală într-o stare gravă. Avea cancer în ultimă fază, şi ea murea în ochii mei. Îmi amintesc cum m-au chemat la ea în salon şi ea adresa cuvinte de adio rudelor. Când m-am apropiat, ea şi-a pus mâna pe capul meu şi a spus: „Fiule, vreau să-ţi spun ceea ce trebuie să fie cel mai important pentru tine în viaţă.” După aceasta mi-a citat versetul din Evanghelia după Ioan 3:16.

Atunci încă nu puteam să înţeleg totul, dar în pofida amărăciunii mele profunde, aceste cuvinte le-am ţinut minte pentru toată viaţa mea. Poate că, din cauza faptului că aceste cuvinte au fost ultimile pe care le-am auzit de la mama mea.

Cu toate acestea, viaţa D-voastră nu a mers pe o cale de credinţă?

Undeva la vârsta de 10 ani la ora de şcoală Duminicală m-am rugat rugăciunea de pocăinţă împreună cu învăţătorul meu. Cu toate acestea, viaţa mea ce a urmat nu a confirmat hotărârea mea de a merge pe calea Domnului. Visam să devin puternic şi primul. După un timp am mers să învăţ la academia de poliţie. După studii am lucrat în poliţie, şi îmi reuşea destul de bine. Am primit noi denumiri şi funcţii, mergeam în sus pe scara carierei. Dar cel mai important – eram un om total neînfricat. Fără ezitare mergeam la cele mai riscante misiuni şi mergeam direct spre asasini, neţinând cont câţi erau şi cum erau înarmaţi. Îmi ziceam, că nu este altcineva mai înţelept şi mai puternic decât mine, sunt cel mai bun şi nimeni nu-mi poate sta în cale. Desigur, despre promisiunea mea Domnului, cât şi despre cuvintele mamei pe atunci nici nu îmi aminteam.

Şi totuşi, Domnul v-a amintit despre El, cum s-a întâmplat aceasta?

Privind în urmă la viaţa mea, sunt uimit cum din cele mai riscante însărcinări mereu îmi reuşea să rămân viu şi nevătămat. Pe atunci încă nu ştiam, că aceasta era mila Domnului şi rugăciunile mamei, şi nu meritul meu. Dar odată mergeam în maşina de poliţie şi am fost informat că în preajmă, într-una din case este ceartă şi bătaie între soţ şi soţie. Am mers la acea casă, am intrat înăuntru şi am văzut o adevărată bătălie între soţi. Am alergat la ei, l-am apucat pe bărbat şi l-am împins într-o parte, iar apoi am împins soţia în altă odaie. După aceea, am început să întreb soţul ce s-a întâmplat. În acel timp soţia a luat un pistol din altă odaie, pe neobservate s-a apropiat de mine mi l-a pus între ochi, ţinând degetul pe trăgaci. La o aşa întorsătură nicidecum nu mă aşteptam. „Nu!” – m-am gândit eu,  – „dacă plec, atunci împreună cu tine.” Cât ai clipi din ochi mi-am scos pistolul şi am pus arma la inima ei. Pentru o clipă ne-am uitat unul la altul în ochi şi am văzut câtă ură şi răutate era în privirea acelei femei. Am hotărât să împuşc. Cum doar am apăsat pe trăgaci, arma mea a cedat. Nu puteam să cred asta! Aşa ceva nu mi s-a întâmplat pe tot parcursul slujirii mele în poliţist. Evident, femeia a apăsat pe trăgaciul pistolului ei. Până acum nu pot să cred aşa ceva! Pistolul ei nu a împuşcat. Toate acestea s-au întâmplat în decursul a câtorva clipe numărate, după care am luat arma de la femeie şi i-am pus cătuşele. În acea noapte nicidecum nu puteam să adorm. Mă gândeam la faptul, cât de puternic şi curajos sunt, dar cât pe ce era să fiu împuşcat de o simplă femeie – casnică. Undeva înainde de ivirea zorilor, pe la ora 5 dimineaţa mergeam pe stradă şi am văzut o biserică. Fără ezitare am intrat înăuntru, am căzut înaintea altarului, cu lacrimi am strigat la Domnul pentru iertare. Din acel moment viaţa mea a mers pe un alt drum.

Dacă sunt corect informat, D-voatsră duceţi slujirea de pastor a bisericii deja mai bine de 25 de ani, ar putea să însemne aceasta, că aţi îmbinat serviciul de poliţist şi slujirea de păstor?  

Într-adevăr, după un oarecare timp una dintre biserici m-a ales la slujirea de pastor şi am hotărât să nu plec din poliţie, întrucât ambele slujiri aveau multe în comun, trebuia să ai grijă şi să aperi oile şi în biserică şi în lume. După cum deja am spus, acesta era un alt poliţist. Încercam să nu introduc metode poliţiste în biserică. Mai mult din contra, foloseam abilităţile mele de pastor şi în poliţie, acolo unde asta era posibil. Doar recent am ieşit la pensie din slujba de poliţie, dar slujirea de pastor a bisericii baptiste o continui spre slava Domnului.

Pe corpul D-voastră am observat cicatrice în urma intervenţiilor chirurgicale, ce s-a întâmplat?

Aceasta este o istorie foarte simplă, care nu merită mare atenţie. Un tânăr care frecventează biserica mea s-a îmbolnăvit grav: i-au cedat ambii rinichi. Aştepta un donator pentru transplant şi se afla în spital într-o stare critică. Dar nu era un organ donator şi îi rămânea din ce în ce mai puţină speranţă. Acesta a fost pentru mine un semn de la Domnul. Am propus să-i transplanteze unul dintre rinichii mei. Operaţia a durat circa 9 ore. Prin mila Domnului a fost una de succes. Sunt foarte bucuros, că tânărul care are doar 24 de ani se simte bine. A trecut circa un an de la operaţie, deja s-a angajat la lucru. Acum mă simt bine şi continui slujirea mea în biserică. Nu cred, că am făcut ceva deosebit. Probabil, un alt oarecare creştin ar fi procedat la fel în locul meu.

Cum vă simţiţi după operaţie?

În loc de răspuns, pastorul Daemon a zâmbit larg, după care brusc m-a luat în braţe şi am simţit cum picioarele mele s-au dezlipit de pământ. El ţinea 80 de kg ale mele în braţele lui tari fără vreo încordare, şi privindu-mă direct în ochi, a întrebat: „Doriţi să aflaţi despre sănătatea mea?!” „Nu, nu”, – i-am răspuns în grabă – „am înţeles totul!”

Privind la viaţa D-voastră, cum am putea rezuma tot ceea prin ce aţi trăit?

Aş spune simplu: „Viaţa mea este cântarea mea Dumnezeului meu”. Vreau ca această cântare să nu se întrerupă. Şi aceasta mă inspiră să slujesc Domnului şi să slujesc aproapelui. Aş vrea să spun tuturor oamenilor: „Haideţi să cântăm împreună cu vocile şi cu vieţile noastre spre slava Salvatorului nostru măreţ şi minunat”.

Tradus de Iuliana David