Scrisoarea lui Abraham Lincoln către Directorul şcolii unde învăţa fiul lui.

„Fiul meu, va trebui să înveţe că nu toţi oamenii sunt sinceri şi oneşti, dar învăţaţi-l dacă puteţi minunăţia cărţilor… dar totuşi daţi-i timp să se gândească la misterul etern al păsărilor cerului, a albinelor de sub soare şi a florilor de pe câmp.
În şcoală, învăţaţi-l că e mult mai onorabil să eşueze decât să trişeze…
Învăţaţi-l să aibă încredere în propriile-i idei, chiar daca ceilalţi îi spun că se înşeală.

Învăţaţi-l să fie amabil cu oamenii amabili şi dur cu cei duri.

Încercaţi să-i daţi fiului meu tăria de a nu urma mulţimea, să nu urmeze turma…
Învăţaţi-l să-i asculte pe toţi oamenii; dar învăţaţi-l de asemenea să selecteze ceea ce a auzit printr-un ecran al adevărului, şi să păstreze doar ce e bun.
Învăţaţi-l dacă puteţi, cum să râdă când e trist… învăţaţi-l că nu e nici o ruşine în a plânge.
Învăţaţi-l să fie grijuliu cu cinicii şi să fie atent la linguşitori.

Învăţaţi-l să-şi vândă creierul celor care dau mai mult, dar niciodată să nu pună un preţ pe sufletul şi inima lui.

Învăţaţi-l să-şi astupe urechile la bârfă… şi să lupte când crede că aceasta este soluţia.
Trataţi-l gentil, dar nu-l protejaţi, deoarece numai testul focului face oţelul bun.
Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi nerăbdător.
Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi brav.
Învăţaţi-l să aibă întotdeauna încredere sublimă în el însuşi, deoarece apoi va avea încredere în umanitate.
Aceasta este o cerinţă mare, dar vedeţi totuşi ce puteţi face. Este aşa un copil de treabă, fiul meu! – Abraham Lincoln”