Conferința Națională a surorilor „Doamne, ce vrei să fac?”

1,819 vizualizari

În perioada 16-17 noiembrie 2018, la Biserica „Isus Salvatorul” din Chișinău, a avut loc Conferința Națională a surorilor cu genericul: Doamne, ce vrei să fac? Este o întrebare care este valabilă pentru orice vreme și orice generație. Este întrebarea care a fost lansată pentru femeile din țara noastră ca o provocare de a fi la dispoziția lui Dumnezeu în orice zi și în orice loc.

Dumnezeu Și-a revărsat harul Său, astfel surorile venite din întreaga țară au avut parte de o conferință binecuvântată. Au fost prezente 1100 persoane cu vârste diferite, printre care: aproximativ 200 domnișoare, femei tinere și adulte, și femei deschise de a primi Cuvântul.  Cei prezenți s-au bucurat de învățătură sănătoasă, de închinare, de atmosferă de sărbătoare și părtășie.

Tradițional, la Conferința Națională vin în fiecare an oaspeti din afara țării. Anul acesta ca invitați speciali au fost frați și surori din România și Brazilia:

Petrica Bulica – pastor al Bisericii “Betel”  din Timișoara, România;

Florica Cherecheș – Deputat PNL, Vicepreședinte Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport (România);

Sonea Tomaz – Misionară în Franța;

Marli Gonzalez – Președinta Departamentului surorilor din Uniunea Baptistă din Brazilia;

Roseli Martins – Coordonatoarea lucrării surorilor din Rio de Janeiro (Brazilia).

Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de corul unit al fetelor din Chișinău și de grupurile muzicale care L-au slăvit din toată inima pe Dumnezeu.

Fiecare soră prezentă la Conferință a primit câte o carte în dar, acest lucru fiind posibil datorită donației făcute de surorile din Timișoara, care au colectat 1000 de cărți creștine.

Surorile au avut și un timp frumos de părtășie  în timpul pauzelor de masă, unde au avut ocazia de a participa la un târg de caritate.

De asemenea, un moment binecuvântat a fost lansarea Ghidului de studiu biblic al surorilor pentru  anul 2019 în limba română și rusă: Femeile de ieri – impact peste veacuri (Femeile Bibliei fără nume)

„Apreciem prezența și implicarea fiecărei persoane. Realizăm că această lucrare mare a fost posibilă prin munca unei echipe extinse și dedicate. Dar mai pe sus de toate a fost și este harul și binecuvântarea lui Dumnezeu care a fost revărsată din plin peste noi. Recunoaștem  că lucrarea este a Domnului și Gloria este doar a Lui! SLĂVIT SA FIE DOMNUL!” a spus în mesajul său sora Eugenia Podoleanu, coordonatoarea Departamentului Surorilor UBCEB din Moldova.

 

 

You may also like...