“Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este lumină, avem părtășie unii cu alții, și sângele Lui Isus Christos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat.”
1 Ioan 1:7
Am primit o scrisoare de la un bărbat din Charlotte, Carolina de Nord. El spunea că, până la Cruciada noastră din Charlotte, el era plin de ură, amărăciune și prejudecăți față de oamenii de altă rasă. Se alăturase unei organizații extremiste și era gata să facă acte de violență. A venit la întâlniri din curiozitate, și într-o noapte s-a converit în mod minunat. El spunea: “Toată amărăciunea, ura, răutatea și prejudecățile m-au lăsat imediat. Eram în camera de consiliere lângă o persoană de altă rasă. Printre lacrimi am cuprins mâna acestui om, pe care cu câteva ore în urmă l-aș fi detestat. Problemele mele rasiale au fost rezolvate. Acum am descoperit că iubesc toți oamenii, indiferent de culoarea pielii lor”.
Numai Cristos poate rezolva această problemă rasială cu care se confruntă lumea astăzi. Până când oamenii de toate rasele nu vor veni la Cristos să îL accepte ca Salvator, ei nu vor avea abilitatea să se iubească unul pe celălalt. Cristos poate să dea dragostea supernaturală, care îți dă puterea să îi iubești chiar și pe cei pe care altfel nu i-ai fi iubit.
Rugăciunea zilei:
Tată ceresc, umple-mă cu acea dragoste supernaturală a Lui Isus care îmi dă puterea să ajung la miile de oameni care mi-ar fi imposibil să îi iubesc.