“Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare.”
Faptele Apostolilor 3:19
Există o anumită doză de tristeţe implicată în pocăinţă care nu o vedem mult astăzi. Acest cuvânt înseamnă suspin şi gemet. Nu spun că trebuie să avem o experienţă emoţională puternică, dar cred că avem nevoie de câteva lacrimi de pocăinţă. Trebuie să ne pară rău de păcatele noastre şi să spunem: “O, Doamne, am păcătuit împotriva Ta, îmi pare rău.” Eu nu sunt o persoană foarte emoţională. Nu ştiu de ce, dar nu plâng uşor. Dar dintre puţinele dăţi când am plâns în viaţa mea, unele ori a fost din cauza unui păcat făcut cu mulţi ani în urmă.
În noaptea în care am venit la Cristos, nu am avut multe lacrimi. Dar mai târziu m-am dus acasă, m-am uitat prin fereastră la cerul din Carolina de Nord şi am plâns din cauza păcatelor mele. Am zis: “O, Doamne, iartă-mă”. Şi cea mai minunată pace mi-a copleşit sufletul. Din acel moment, am ştiut că păcatele mele sunt iertate.
Rugăciunea zilei:
Am tristeţe în suflet când îmi aduc aminte cum am greşit înaintea Ta, Doamne. Iartă-mi slăbiciunile mele.