Text: Luca 5:17-26
Această scurtă istorie este descrisă în trei Evanghelii și ne vorbește despre formula dragostei sau despre triunghiul care poate fi exemplu de grijă și compasiune. Triunghiul care în principiu a funcționat și trebuie să funcționeze în împărăția Domnului și în biserica lui Isus Hristos.

Laturile triunghiului:
 Dumnezeu, care este sursa tuturor binecuvântărilor, Unicul, care dă vindecare și iertare.
 Bolnavul sau păcătosul, care are nevoie de aceste binecuvântări, iertare și vindecare.
 Oamenii lui Dumnezeu, care sunt chemați să unească primele două laturi ale triunghiului. Să contribuie la primirea acestor binecuvântări.

Atât timp cât există viață pe pământ, există boli și suferință. Oameni bolnavi, care au nevoie de ajutorul altora, dintotdeauna au existat pe pământ. Când Domnul Isus umbla pe pământ, El mereu era înconjurat de oameni care aveau nevoie de ajutorul Lui.

Noi putem să-i divizăm în 2 categorii:
1. Prima categorie sunt acei care singuri cereau ajutor de la Domnul.
 Fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerșetor orb, ședea jos lângă drum și cerea de milă, “Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine” (Мr.10:47)
– Și un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat și I-a zis: “Doamne, dacă vrei, poți să mă cureți.” (Мф.8:2-3)
Acești oameni erau în stare singuri să ceară ajutor de la Domnul. Ei aveau nevoie de ajutor, își vedeau neputința și cereau ajutor de la Domnul.
2. A doua categorie, sunt acei care nu puteau singuri să ceară ajutor, dar cineva o făcea pentru ei. Mulți din ei nici măcar nu conștientizau că au nevoie de ajutor, dar din fericire, alături de ei erau oameni cărora le păsa de starea lor.
Sutașul ruga pentru robul său, care sufera enorm:
“Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, care-L ruga și-I zicea: “Doamne, robul meu zace în casă slăbănog și se chinuie cumplit.” (Мt.8:5-6)
Tatăl roagă pentru fiica sa, care era pe patul de moarte:
“Atunci a venit unul din fruntașii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntașul s-a aruncat la picioarele Lui și I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: “Fetița mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ți pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă și să trăiască.” (Мr.5:22-23)

Dar sunt cazuri când se întâmplă și invers, copii cer pentru părinții lor:
EXEMPLU: În China, după lege, în vechime trebuia să fie tăiate mâinile celor care erau învinuiți de furt. Odată, a fost prins un om, și după judecată, urma ca a doua zi să i se taie mâinile. El avea o fiică, care toată noaptea bătea la ușa împăratului, când totuși după câteva ore, ea a fost lăsată să intre, cu ochii înlăcrimați ea și-a expus unica dorință, ca în locul tatălui, să fie tăiată mâinile ei. “Mâinile mele nu vor putea hrăni familia noastră mare așa cum o fac mâinile tatălui”.

Împăratul a fost mișcat atât de tare de cuvintele acestea încât următoarea zi tatăl fetiței a fost eliberat, iar împăratul a semnat anularea acestei legi. În curtea unde se aducea la execuție această lege, a fost instalat un memorial de aducere aminte în cinstea acestei fetițe. Pe acest memorial, cu litere de aur, erau scrise următoarele cuvinte: „Fericiți sunt acei părinți, care au asemenea copii, și fericită este țara în care sunt așa familii”. Fericirea este atunci când are cine să poarte de grijă, când alături sunt oameni cărora le păsă.

Fetița stăpânită de un duh rău avea o mamă:
“Căci îndată, o femeie, a cărei fetiță era stăpânită de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El și a venit de s-a aruncat la picioarele Lui. Femeia aceasta era o grecoaică, de obârsie siro-feniciană. Ea Îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei”. (Мr.7:25-26)

Surdul din Galileea avea pe cineva:
“I-au adus un surd care vorbea cu anevoie și L-au rugat să-Și pună mâinile peste el”. (Мr.7:32)

Orbul din Betsaida la fel avea pe cineva:
“Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb și L-au rugat să Se atingă de el”. (Мr.8:22)

Copilul stăpânit de un duh mut avea tată, care înlăcrimat ruga:
“Dar dacă poți face ceva, fie-Ți milă de noi și ajută-ne”. (Мr.9:22)

Fiecare din ei avea pe cineva, care nu era indiferent față de suferința și trăirile lor. Textul, care l-am citit la început, vorbește despre un slăbănog. Noi nu cunoaștem cât timp a stat la pat acest om, și nici măcar nu cunoaștem ce boală avea. Dar însăși cuvântul “slăbănog”, înseamnă și “paralitic” sau “paralizat”. Alături de el s-au pomenit a fi oameni care nu erau indiferenți față de el și față de suferințele lui. Erau ei oare prietenii lui, cunoscuți, rude, sau simplu oameni care au decis să-l ajute, noi nu cunoaștem. Noi practic nu cunoaștem nimic despre ei. Dar ei au devenit o latură a triunghiului, punte de legătură dintre bolnav și Domnul, rezultatul căruia a fost vindecarea și iertarea.

ASTFEL DE OAMENI VREA DOMNUL SĂ AIBĂ ÎN ÎMPĂRĂȚIA SA!
Ce citim noi despre ei, cine sunt ei?
(Lc.5:18) “Și iată că niște oameni purtau într-un pat pe un slăbănog și căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui”.
(Мр.2:3) “Au venit la El niște oameni care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inși”.

Ce cunoaștem despre ei?

“niște oameni” – este practic tot ce cunoaștem despre ei.
• Au fost și sunt oameni indiferenți față de problemele altora, la fel ca preotul și leviții din pilda Domnului Isus despre bunul samaritean.
• Au fost și sunt oameni care vor da dovadă de grijă, ajutor, dar cu o condiție, ca despre asta să știe cât mai mulți oameni, ca unii farisei, care sunau din trâmbițe, sau ca unele organizații de binefacere din zilele noastre.
• Dar întotdeauna au fost și sunt oameni, care vor ajuta, vor susține și în același timp vor rămâne în umbră, neobservați.
Adeseori, anume în aceasta se manifestă toată frumusețea creștinului!

“Niște oameni” nici chiar nu le sunt indicate numele. În pilda Domnului Isus despre samaritean e scris simplu: “Un samaritean”. În istoria despre slăbănog nu sunt nici nume și nici date din genealogie, nici titluri, în schimb este un exemplu frumos de dragoste, un exemplu de compasiune. În acțiunile acestor personaje necunoscute pentru noi este ceva deosebit. Ei au dus pe umerii lor durerea și retrăirile altui om! Ei căutau să aducă înaintea Domnului nevoile altui om, nu ale lor personale.
Îngrijorările noastre, nevoile și durerea noastră noi cu ușurință o aducem înaintea Domnului.

Cum stăm noi la capitolul compasiunii pentru alții? Simt eu oare durere când cineva în apropierea mea suferă? Retrăirea și compasiunea, bunătatea și milostenia, iată ce adesea influențează lumea aceasta. Iată ce ne atrage atenția, iată ce aduce binecuvântare oamenilor. Dumnezeu are aceste calități și vrea ca și oamenii Lui să le aibă.

Și Domnul a trecut pe dinaintea lui și a strigat: “Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie”. (Ex.34:6).

Dumnezeu are multă milă și compasiune și vrea să vadă asta și în noi. Iată ce mereu a lucrat. Această metodă de a aduce oameni la Dumnezeu nu se învechește niciodată.

Două virtuți frumoase ale caracterului vedem la cei patru:

I. Ei s-au străduit (ei căutau), Lc.5:18
Se străduiau – căutau, tindeau, dădeau dovadă de stăruință. Când cei 4 au ajuns la casă. Împreună cu slăbănogul, ei au întâlnit primul obstacol – mulțimea de oameni.
EXEMPLU: În anii 90, adesea puteau fi văzute mulțimi mari de oameni. În magazinele alimentare, în cele cu mărfi de uz casnic, în piețe. Nimeni nu va scăpa ocazia, toți vor să fie mai aproape de locurile unde cineva dă ceva.

Lc.5:18-19(а) “…și căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui. Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului”.

Ei s-au apropiat, ei au căutat, ei s-au străduit, dar… n-au găsit. Ei puteau să spună paraliticului: “iartă-ne, noi am făcut tot ce era în puterile noastre, dar probabil așa ții destinul”. Dar nu așa găsim scris în Scriptură.
Este scris:
Lc.5:19 “…Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe acoperișul casei și l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus”.
Мc.2:4 “…Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperișul casei unde era Isus și, după ce l-au spart, au coborât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul”.

Acoperișul caselor în Palestina erau efectuate din lemn foarte gros, care era pus în lungime de la un perete până la altul cu o distanță anumită una față de cealaltă. Locul gol dintre lemne era umplut cu legături de vreascuri amestecat cu lut și era uns cu amestec de var. Pe aceste acoperișuri creștea iarba. Nu cunoaștem a cui era casa, însă ei au desfăcut acoperișul.

Nu s-au prea străduit ei oare? Mulți ar spune azi că da, s-au supra-străduit, dar în Biblie nu scrie așa. Scrie că ei s-au străduit. Dorința de a ajuta ardea în inima lor. Durerea și retrăirea pentru alții era mai presus de acoperișul desfăcut. Vindecarea sufletului omului și astăzi trebuie să fie mai presus de toate. Mai presus de obstacolele cu care ne întâlnim, mai presus de oricare judecată, mai presus de părerea lumii acesteia, mai presus de tot!

Ei știau că la depășirea acestui obstacol, este Acel care poate ajuta, care are puterea de a vindeca și de a salva. Pe calea iertării este nevoie de a manifesta străduință!

A doua virtute de caracter a acestor oameni:

II. Ei aveau credință
Lc.5:20 “Și El, văzând credința lor…”
Este interesant faptul că vindecarea și salvarea slăbănogului a venit în urma credinței altor oameni. Credința mare a oamenilor, pe care nimic nu-i oprea ca să-l aducă pe slăbănog la Isus. Credința lor a devenit puntea de legătură în acest triunghi al salvării.

Pe calea către iertare este nevoie de credință! Când ei l-au pus pe slăbănog pe scânduri (pat), ca să-l ducă era nevoie de credință. Când ei au ieșit din casă, chiar dacă poate cineva spunea că totul este în zadar, ei oricum continuau să creadă. Când, în sfârșit, au ajuns la casă, și au văzut mulțimea de oameni ei continuau să creadă. Credeau că după toate aceste obstacole este Acel care poate să ajute.

Domnul nu o dată a vindecat pe unii în urma credinței altora.
– Vindecarea robului după credința sutașului, (Мt.8:10)
– Vindecarea fiicei după credința mamei, Мr.7:29,
– Vindecarea fiului după credința tatălui Мr.9:24,
Acest lucru se poate întâmpla și astăzi. Domnul Isus este ieri azi și în veci același! El poate și are puterea de a vindeca și a ierta și astăzi.

Dar întrebarea e alta: Ai tu suficientă credință, că Domnul are puterea de a dărui oamenilor iertare? Ai tu suficientă compasiune pentru oamenii care merg spre pierire? Simți durere pentru acei care nu sunt salvați de Dumnezeu?

EXEMPLU: 14 octombrie 2010, ultimul din cei 33 mineri din mina San Hose din Republica Chille a fost scos la suprafață. 70 de zile, toată țara s-a aflat într-o îngrijorare enormă pentru acei care se aflau blocați în întunericul adânc de sub pământ. Simțind nenorocirea altora, mii și mii de oameni din întreaga țară, căutau diferite metode de a ajuta pe cei aflaţi în nevoie. Acționau și treceau tot felul de obstacole. Mulți se rugau Domnului și continuau să creadă că salvarea celor blocați este posibilă. Dumnezeu le-a dat salvarea!

Textul care l-am citit la început se încheie așa:
Luca.5:25-26 “Și, numaidecât, slăbănogul s-a sculat, în fața lor, a ridicat patul pe care zăcea și s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu. Toți au rămas uimiți și slăveau pe Dumnezeu; plini de frică, ziceau: “Azi am văzut lucruri nemaipomenite.”

Omul vindecat și salvat a plecat la el acasă, slăvind pe Dumnezeu! Toți cei care au văzut și au auzit, slăveau pe Dumnezeu! Și ziceau: “Azi am văzut lucruri nemaipomenite!”

STATISTICA: În anii 90, patru oameni aduceau pe unul la Domnul, în anii 2000, aproximativ 8-9 oameni aduceau pe un om la Domnul, astăzi cifra a crescut până la 19-20 oameni aduc pe unul la Domnul.

Am început discuția despre triunghiul, care ca principiu funcționa și trebuie să funcționeze în Biserica Domnului Isus Hristos.
Astăzi Domnul vrea să salveze oameni ca și mai înainte. Și puntea de legătură în acest triunghi al salvării poate lipsești chiar tu. Tu poți deveni parte în planul minunat al lui Dumnezeu pentru salvarea oamenilor.

Arată-ți credința! Demonstrează-ți stăruința! Lasă ca Domnul să dea iertare multora!