În perioada modernă, de la începutul secolului al 18-lea, oamenii de știință au făcut progrese remarcabile în cunoașterea lumii care ne înconjoară – în biologie a fost observată celula ca și unitatea de bază din alcătuirea organismelor vii; în chimie au fost descoperite rând pe rând elementele chimice și moduri noi în care acestea se pot combina; în fizică Newton și Kepler au descifrat mișcarea astrelor pe boltă și au pus bazele mecanicii clasice. Se părea că știința este singura sursă validă de cunoaștere și că nu mai avem nevoie de Dumnezeu pentru a explica originea universului și a lumii vii – dar Dumnezeu Și-a lăsat amprenta pretutindeni așa încât tocmai lucrurile cerate de El sunt o mărturie despre existența și lucrarea Lui.
Sesiunea introductivă: „Patru mărturii ştiinţifice despre existenţa lui Dumnezeu”
1. Cosmologia și creația ex-nihilo
Cosmologia caută să răspundă la întrebări legate de originea universului. Una dintre cele mai vechi întrebări ale filozofilor este: „De ce există ceva în loc să nu existe nimic?” Cum a început universul? Are universul o cauză? Ce ne spun oamenii de știință? Ce ne spune Biblia? Ce spun alte religii, afară de cea creștină? Care sunt limitele cunoașterii științifice cu privire la origini? Care a fost cea mai mare greșeală științifică a lui Einstein și de ce a făcut-o? (Și cei mai mari oameni de știință fac greșeli!
2. Principiul antropic – Ordine în haos?
Este oare posibil ca materia să fi evoluat de la sine pentru a produce universul pe care-l observăm noi? Paul Davies, fizician lauret al premiului Nobel, spunea că proprietățile fizice fundamentale ale universului sunt potrivite atât de precis încât s-ar părea că au fost ajustate de un Superintelect. Ce rost are planeta Jupiter în sistemul solar? Este Luna doar pentru poeți și visători? La nivelul subatomic, de ce au particulele o anumită sarcină electrică și o anumită masă? Ce este Bosonul Higgs, sau „Particula Dumnezeu”? De la Newton la Heisenberg, de la fizica clasică la fizica cuantică.
3. ADN – Limbajul lui Dumnezeu
Descoperirile din biochimie din ultimii 60 de ani ne-au ajutat să descifrăm cel mai uimitor alfabet care guvernează viața tuturor organismelor vii – de la bacteriile unicelulare, la plante, animale și om. Care este originea codului genetic? Ce comparație poate fi făcută între ADN și programele de software pentru computere? Poate evoluția întâmplătoare să producă informație? Ce n-a știut Darwin despre organismele vii? Cât de simplă este „cea mai simplă” celulă vie? Se poate oare vorbi despre „organisme simple”?
4. Proiectare inteligentă și complexitate ireductibilă
Poate exista un ceasornic fără un ceasornicar care să-l fi construit? Cât de orb este „Ceasornicarul orb” al lui Richard Dawkins? Este oare justificat să vorbim despre proiectarea inteligentă a organismelor vii? Dar dacă va fi creată viață artificială în laborator? Pot fi identificate în organismele vii o serie de sisteme complexe în care elementele sunt interdependente în așa măsură încât dacă un singur element ar lipsi, întregul sistem și-ar pierde funcționalitatea. Care este originea unor asemenea sisteme complexe și ireductibile?
Filmare şi montare video de Serghey Zastavneschy