Vestirea Evangheliei în orașul Tvardița cu prilejul sărbătorii „Nașterea Domnului”

1,629 vizualizari

Cu prilejul nașterii Mântuitorului, grupul de tineri din or. Cricova a răspândit Evanghelia prin intermediul colindelor în orașul Tvardița, regiunea Bugeac. Populația din această regiune sărbătorește Crăciunul pe 7 ianuarie, iar după spusele lui Ivan și a Tatianei Iordanov (pastorul și soția sa), aceasta este singura zi din an când localnicii nu îi pot refuza pe cei care vin să vestească despre nașterea lui Isus.

În prima zi a călătoriei misionare, tinerii au organizat o sărbătoare pentru copii, care au fost încântați de jocurile și activitățile organizate, dar și de darurile primite. Totodată, grupul de tineri au colindat câteva familii social-vulnerabile, cărora le-au oferit daruri. Următoarea zi, tinerii din Tvardița, Cricova și Vulcănești și-au unit forțele pentru a vesti localnicilor despre nașterea Domnului. Împreună, au fost să colinde fiecare casă, circa 7000 de oameni. Oamenii erau interesați de tot ce li se zicea, adresau diverse întrebări, iar cea mai mare bucurie a fost atunci când la adunarea de seară Casa de Rugăciune „Izvorul vieții” din Tvardița a fost plină.

Tinerii au fost primiți de către Ivan și Tatiana Iordanov, păstorul bisericii locale și soția acestuia, împreună  cu cei 5 copii a acestei familii. Biserica a fost format în anul 1994, iar soții Iordanov slujesc împreună din anul 1998, organizând diverse evanghelizări prin sat și purtând discuții cu oamenii. La acel moment, nu exista o comunitate de creștini evanghelici baptiști sau o casă în care aceștia să se adune. Tvardița a fost o localitate în care creștinii au fost persecutați, iar lucrarea în această regiune a fost și rămâne a fi una dificilă. Totuși, cel mai mult au fost interesați copiii, care au început să vină la biserică. Sora Tatiana desfășura repetiții cu ei, ca aceștia să slujească Domnului prin cântări de laudă și închinare și, totodată, organiza lecții biblice. Acești copii s-au pocăit primii, iar după ei și părinții lor, care voiau să vadă ce fac copiii lor la biserică.

La moment, Casa de Rugăciune din orașul Tvardița are 9 membri, care slujesc cu pasiune și dorință neîncetată de a vesti Cuvântul Domnului fiecărui om din localitate. Sora Tatiana și tinerii acestei biserici au împărțit multă literatură creștină la localnici și au ajutat oamenii vârstnici cu lucrul pe acasă. De asemenea, fratele Ivan și sora Tatiana organizează tabere de vară, la care vin circa 70-90 de copii, în fiecare an. Soții Iordanov și ceilalți membri invită copiii la biserică de Crăciun, organizează diferite sărbători pentru aceștia și fac evanghelizări în parcul din localitate, la școală, grădiniță, în centrul de reabilitare pentru bolnavi.

Încercări au fost multe. Soții Iordanov  visau la construirea Casei de Rugăciune în Tvardița, însă acest lucru părea imposibil. Oamenii se adunau la ei acasă și cercetau cuvântul Domnului împreună. Președintele colhozului a promis cât timp va fi el la conducere, în Tvardița nu va fi nici urmă de creștini, dar mai cu seamă – o Casă de Rugăciune.  Sora Tatiana și fratele Ivan visau foarte mult la o casă în centrul satului, care însă părea imposibil de căpătat. Soții nu au disperat, ci s-au încrezut în Domnul. Astfel, creștinii evanghelici baptiști din orașul Tvardița au un loc în care se pot aduna împreună, fără a fi amenințați sau intimidați de cineva.

Sora Tatiana vine cu o încurajare pentru cei ce trec prin astfel de încercări: “De câte ori președintele colhozului a trimis oameni să ne intimideze, totuși ei niciodată nu au intrat înăuntrul Casei de Rugăciune. Nu vă temeți, căci niciun fir de păr nu va cădea fără voia Tatălui!”

Rugați-vă pentru această familie care nu încetează să slujească oamenilor din localitate, chiar dacă întâmpină multe dificultăți în cale. Rugați-vă pentru orașul Tvardița, ca oamenii să-și deschidă inimile pentru Dumnezeu, căci doar în El ne putem găsi alinarea. Rugați-vă pentru tinerii care sunt dispuși să vină și să slujească în acest oraș. “Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică? Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi” – Psalmul 27:1-3

 

You may also like...