Devoţionalul zilei: “Cuvinte pe care să te bazezi”

1,640 vizualizari

“Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul Oştirilor!”
Zaharia 4:6

1778557HighRes-1024x668

După răstignire, ucenicii urmăriţi şi disperaţi au spus: “Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel” (Luca 24:21). În mijlocul lor era anxietate, disperare şi tragedie. Viaţa îşi pierduse însemnătatea şi scopul. Dar când învierea a devenit evidentă, viaţa a căpătat un sens nou. Avea scop şi motiv.

David Livingstone s-a adresat odată unui grup de studenţi la universitatea Glasgow. Când s-a ridicat să vorbească, el purta pe trupul său urmele bătăliilor sale din Africa. Mai multe boli în aproape 30 de ocazii l-au lăsat slab şi tras la faţă. Braţul său stâng, zdrobit de un leu, atârna moale pe o parte. După ce a descris încercările şi suferinţele sale, el a spus: ’’Vreţi să vă spun ce m-a întărit în toţi aceşti ani de exil printre nişte oameni a căror limbă nu o înţelegeam, şi a căror atitudine faţă de mine era întotdeauna nesigură şi de obicei ostilă? A fost aceasta:’’Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.’’ Pe aceste cuvinte am pariat totul, şi nu m-au dezamăgit niciodată.

Rugăciunea zilei:

Datorită dragostei Tale niciodată nu sunt singur. Mulţumesc, Domnul şi Salvatorul meu.

Sursa: Billy Graham.org

You may also like...