“Eu, Eu vă mângâi…”
Isaia 51:12
Există mângâiere în plâns, fiindcă în mijlocul plânsului Dumnezeu ne dă un cântec. Prezenţa Sa în viaţile noastre schimbă plânsul în cântare, iar acea cântare e una de mângâiere. Acest gen de alinare este ceea ce i-a dat putere unui englez devotat să se uite la acea gaură adâncă şi neagră din pământul unde a fost casa sa înainte de bombardament şi să spună: “Mereu mi-am dorit un subsol. Acum pot cu bucurie să construiesc altă casă, aşa cum mi-am dorit întotdeauna.”
Acest gen de consolare este cel care a făcut-o pe soţia unui păstor de tineret de la o biserică de lângă noi să predea la şcoala duminicală de fete chiar din ziua înmormântării soţului său. Jalea ei nu a fost fără nădejde – a fost un plâns de credinţă în bunătatea şi înţelepciunea Lui Dumnezeu; a crezut că Tatăl nostru ceresc nu face greşeli.
Rugăciunea zilei:
Tată ceresc, care ştii ce înseamnă durerea şi agonia din cauza sacrificiului iubitului Tău Fiu, Isus Cristos – îţi mulţumesc pentru alinarea care îi cuprinde pe toţi care Te iubesc.