Echipa UBCEB în acţiune. 1000 de copaci au fost sădiți pe terenul viitorului centru de odihnă al comunității

1,511 vizualizari

IMG_9076

Primele lucrări de amenajare peisagistică au avut loc pe terenul destinat construcției zonei de odihnă care va sluji pentru nevoile spirituale al comunității Uniunii Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din Moldova (UBCEB). La sfârșitul lunii noiembrie circa 30 frați și surori din diverse biserici, alături de echipa Uniunii, s-au mobilizat pentru a sădi 1000 de stejari pe lotul achiziționat în toamna anului 2013.

La frigul de -2°C având la îndemână echipamente necesare, în doar 3 ore echipa a reușit să sădească primii 500 de copaci. Operativitatea, unitatea și mobilizarea tinerilor a întrecut așteptările celor care au coordonat această slujire.

IMG_9070Episcopul UBCEB, Ion Miron ne-a împărtășit: “Eu m-am ocupat în mod special ca să mobilizez echipa pentru că noi am depins de anotimpul de afară. Mă bucur că deja nu mai sunt pomi de sădit. Dimineață m-am uitat și m-am speriat: oare când o să-i sădim? Când am săpat prima groapă și am văzut cât e de greu, mi-am dat seama că va fi foarte greu să reușim să-i sădim pe toți astăzi, dar am rămas plăcut surprins pentru că ne mai trebuie pomi, dar nu-i avem. Sper că în primăvară să continuăm procesul de a sădi restul pomilor. O să sădim pomi de soi tare și decorativi – brazi, pini, tei, castan, poate și unii pomi fructiferi. În măsura în care vom avea planul topografic și planul de construcție a caselor, atunci vom ști exact unde vor fi casele și unde putem sădi pomi.”

Mihai Sarmaniuc este unul dintre cei care au mobilizat voluntarii. El a menționat că în pofida frigului de afară, se desfășoară o lucrare frumoasă, iar timpul este întocmai prielnic pentru sănătate.

“S-au mobilizat foarte bine frații și surorile care ne-au ajutat. Este o lucrare extraordinar de frumoasă, chiar dacă afară este -2°C aceasta nu este o piedică să fie o lucrare frumoasă. Un copac sădit înseamnă foarte mult. Eu nu am știut că mi se va încredința această lucrare, dar cred că Dumnezeu a avut și asta în vedere pentru că, din copilărie mi-a plăcut să fac lucrul ăsta și mi-a dat pricepere. Timpul este extraordinar de frumos, foarte prielnic, chiar și pentru sănătate e bun.”

Terenul procurat în toamna anului 2013 de către misiunea “Purtătorii de Speranță. Est” este destinat construcției unei zone de odihnă care va găzdui diverse slujiri și evenimente organizate în cadrul UBCEB din Moldova. Situat în localitatea Bălțata, la 21 km distanță de or. Chișinău, aici se vor desfășura tabere pentru diverse vârste de copii, tineri, slujiri pentru familiști, persoane cu dizabilități, bătrâni, conferințe pentru slujitori, cât și alte evenimente. Frații susțin că această realizare este un vis împlinit al frățietății noastre, iar centrul va fi localizat într-o zonă foarte bună și prielnică pentru a avea părtășie cu Domnul.

IMG_9110

Ion Miron a conchis: “Am cumpărat acest teren cu scopul de a face un centru creștin pentru toate bisericile evanghelice baptiste din Moldova. Vrem să construim o tabără de vară și nu doar, dorim să fie și o tabără de iarnă, să fie cu condiții în care și iarna copiii și adulții să poată să se odihnească. Este un vis de demult, vis care vrem să îl vedem și în realitate, mergem prin credință pentru că, la aceasta ne-a chemat Dumnezeu. Orice facem, facem prin credință și în dependență totală de Domnul”, a mai declarat episcopul UBCEB, Ion Miron.

IMG_9075

“Este un vis împlinit! În mod special la o zonă în afara orașului, o zonă cu păduri, cu aer, o zonă liniștită unde în orice dimineață poți să te întâlnești cu Dumnezeu. Este un loc liniștit unde nu este zbucium și gălăgie, este foarte ușor să te întâlnești cu Dumnezeu și seara și dimineața, de aceea, e un loc foarte bun. Și se merită de investit”, ne-a mai spus Mihai Sarmaniuc.

IMG_9126

La etapa actuală Uniunea BCEB este în proces de perfectare a actelor în ce privește destinația terenului din unul agrar în teren de construcție. Potrivit episcopului, dacă aceste vor fi perfectate în perioada de iarnă, lucrările de construcție vor demara în primăvara 2015.

IMG_9138

Autor: Iuliana David

You may also like...