Ne întrebăm adesea e ce merg lucrurile atât de rău în biserici, de ce nu mai este râvnă, entuziasm, de ce sunt tot mai multe păcate, de care auziserăm înainte de vreme. Răspunsul este complex, dar una dintre cauze este și faptul că cei mai mulți creștini au încetat să se mai gândească la întâlnirea și faptul că cei mai mulți creștiniau încetat să se mai gândească la întâlnirea cu Mirele și Mântuitorul Lor, cu Domnul și Judecătorul nostru al tuturor.
La începuturile istoriei Bisericii, ceata celor mântuiți avea râvnă pentru vestirea Evangheliei și creștinii mureau martiri pentru că nădăjduiau la o întâlnire imediată cu Domnul. Se salutau cu "Maranata-Domnul nostru vine!". De aici venea energia pentru a-L sluji fără compromis. Confortul, delăsarea, amânarea, lipsa de entuziasm, toate acestea și alte boli sufletești contemporane vin din faptul că ne-a intrat în minte că Domnul va întârzi, că nu va veni în următorul timp, chiar în generația noastră.
Maranata, Domnul vine!
Primul mesaj Conferinţa Naţională de Tineret 2014 cu tema: "Pregătește-ți inima pentru venirea LUI".
Biografie:
Dr. Marius David Cruceru este profesor la Universitatea "Emanuel" din Oradea din anul 1994, este căsătorit cu Natalia din anul 1991 și au doi copii, Neriah și Naum Lucas. Fratele Marius predică Evanghelia din anul 1985, lucrează cu tinerii din 1986 și a păstorit vreme de 17 ani o biserică baptistă în localitatea Aleșd, județul Bihor.
În cadrul Universității "Emanuel" conduce un grup de ucenicie informală intitulat: "Fabrica de bărbați". Alături de studiile biblice specifice, tinerii băieți se implică și în activități misionare, de caritate, tabere sau excursii de lungă durată cu bicicleta.