Poziţia baptiştilor din Germania faţă de criza refugiaților VIDEO

2,076 vizualizari

_85468684_028956288-1

Thomas Klammt, coordonatorul internațional de biserici pentru Uniunea Baptistă din Germania a exprimat poziţia comunităţii pe care o reprezintă faţă de criza refugiaţilor într-un interviu pentru Ethics Daily.

BBC News relatează că aproape o jumătate de milion de imigranți au ajuns în Germania în acest an. Aceştia fug din ţările devastate de război şi se împrăştie nu doar în ţările învecinate, dar chiar şi în nordul Europei şi în Marea Britanie.

Potrivit lui Thomas Klammt: “Mai întâi de toate este o criză în țările din care aceste persoane vin. Este o criză a Siriei, Irakului şi Afganistanului care se confruntă cu o situaţie destul de complicată în această perioadă. Criza este acolo, de fapt, și de aceea oamenii trebuie să fugă și să încerce să găsească un fel de a rămâne în viață sau de a găsi un loc unde să stea”, explică Klammt.
Potrivit lui însă, cea mai acută criză are loc în Liban şi Turcia, ţări care se află în imediata vecinătate cu instabilitatea din Siria.
Milioane, nu mii, de refugiați au venit din aceste țări. Germania în prezent a primit cei mai mulți refugiați decât orice altă țară membră a Uniunii Europene. Acum aproximativ trei ani, Klammt spune Germania a avut aproximativ 50.000 de imigranți. În acest an, numărul este pe cale de a ajunge la 800.000.

Klammt descrie o “deschidere” în Germania, pe fondul potopului uman.”Sunt surprins, uimit și, de asemenea, un pic mândru de țara mea că este foarte deschisă și primitoare în acest moment”, spune el. “Nu a fost întotdeauna cazul. Sunt recunoscător să fiu aici în acest moment ” spune el, adăugând că germanii donează haine, mobilier și alte resurse pentru refugiaţi.

Bisericile baptiste din Germania, spune Klammt, recunosc că sunt parte dintr-o comunitate mare și lucrează pentru binele tuturor.

“Găsim că avem multe de oferit, deoarece biserica oferă într-adevăr părtășie și oferă o cameră unde poţi veni şi sta la biserică, desigur, dar de asemenea, o cafea după aceea și posibilitatea de a găsi pe cineva care să vorbească cu tine și să te înțeleagă și care este primitor”, spune el.

În ceea ce privește donațiile, Klammt spune că Uniunia Baptista din Germania recomandă de fapt ca banii să fie trimişi la locurile în care e cea mai mare nevoie: Liban şi Turcia, spre exemplu.

“Acum aceasta este o problemă uriașă şi va rămâne pentru mult timp. Este nevoie de luni și ani de muncă de integrare. Acest lucru este, de asemenea o posibilitatea pentru refugiaţi să audă Evanghelia și să vină la biserica noastră unde să găsească un Dumnezeu iubitor în noi și în biserica noastră”, a mai conchis Klammt.

Motive de rugăciune:

  • Rugaţi-vă pentru această situaţie dificilă creată în Europa.
  • Rugaţi-vă pentru creştini să răspundă cu bunătate şi dragoste la nevoile refugiaţilor.
  • Rugaţi-vă ca cei care fug din statele islamice să cunoască pe Dumnezeu în Europa.

You may also like...