E greu de găsit cuvnitele potrivite pentru a descrie dimensiunile tragediei ce s-a produs pe pământul armenesc 27 ani în urmă. În zona unuia dintre cele mai teribile cutremure din istoria omenirii s-a pomenit a fi 40% din teritoriul Armeniei. În timpul acelui cutremur, în zona oraşului Spitak, din Armenia, în zona ruperii scoarţei terestre s-a emanat o doză de energie echivalentă cu 10 bombe atomice, fiecare dintre ele fiind asemănată cu cea care a fost aruncată peste Herosima în anul 1945.

Valul emis de acel cutremur, a înconjurat întreg globul pământesc. În rezultatul cutremurului, după datele oficiale au decedat cca 25 mii oameni, alţi 140 mii au rămas invalizi, şi aproximativ 514 mii oameni au rămas fără acoperiş deasupra capului, în timp ce temperatura de afară indica -20 grade Celisius.

Toată lumea era îngrozită de măreţia cataclismului fără precedent ce avea loc în acele zile. În epicentrul cutremurului, puterea seismului era de aproximativ 10,5 baluri. Totalmente, sau aproape totalmente au fost distruse circa 21 oraşe şi 324 sate.

În clipe grele de încercare pentru Armenia, din diferite colţuri ale lumii au sărit în ajutor numeroşi voluntari-salvatori, medici, constructori, aviatori, militari etc. 111 ţări de pe toate continentele şi-au propus ajutorul pentru această nevoie.

Spitak, un oraş tânăr, în curs de dezvoltare, fiind şi centrul raional al Republicii, a rămas să prezinte în sine doar o grămadă mare de gunoi. Era o imagine de nedescris, un oraş frumos, plin de viaţă, a ajuns într-o singură clipă să dispară de pe faţa pământului.

Sarcina primordială era salvarea oamenilor. Fiecare viaţă, chiar şi una singură, era o mare victorie. Datorită competenţei serviciilor de salvare, specialiştilor în domeniu, într-un timp foarte scurt s-a reuşit să scoată de sub ruine aproximativ 40 mii oameni şi să salveze 15 mii oameni. Din acea zonă au fost evacuaţi mai mult de 110 mii oameni.

Satele şi oraşele distruse au început cu timpul să se reconstruiască. S-au construit mii de case noi, şcoli, spitale şi centre medicale. Oamenii s-au întors în casele proaspăt construite.

Încercările grele ale cataclismelor din ultimii ani, din nou ne aduc la ideea că la noi oamenii totul este legat şi un lucru depinde de celălalt. Şi dacă noi ne înţelegem unii pe alţii, şi ne ajutăm reciproc, atunci orice problemă este posibil de rezolvat. În biserică, ca într-un organism viu, trebuie foarte sensibil să ne atârnăm faţă de problemele şi retrăirile unii altora. Dacă vedem că fratele sau sora, are nevoie de încurajarea noastră, atenţia noastră sau ajutorul nostru, atunci trebuie să facem tot posibilul ca să-i ajutăm. E posibil ca poate chiar cel mai neînsemnat sfat sau participare a noastră în viaţa cuiva, să apere pe acel cineva de la cădere şi să restabilească echilibrul din viaţa sa. Noi putem să ne rugăm unii pentru alţii şi atunci împreună putem trece peste încercări şi ispite. Cu ajutorul Domnului şi rugăciunea deobşte, implicarea în vieţile unii altora, se poate de restabilit lucruri care păreau imposibil de restabilit…