“Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului”.
1 Timotei 2:1-4
Dregătoriile sunt o autoritate îngăduită de Dumnezeu, care are menirea să ne protejeze, să ne aducă liniştea şi pacea în comunitate. Dregătoriile, fie locale sau naţionale, sunt autoritatea pe care trebuie să o purtăm zilnic pe mâini de rugăciune şi de care trebuie să ascultăm. Biblia ne învaţă că ei sunt puşi slujitori ai lui Dumnezeu, iar noi trebuie să ne supunem până la limita în care nu ne impun să încălcăm Cuvântul lui Dumnezeu. Mijlocirea în rugăciune pentru autorităţi este o datorie a fiecărui creştin, nicidecum o opţiune.
Cum să împlinim această poruncă într-o societate atât de bulversată din puct de vedere politic? Cum să ne supunem unei autorităţi care nu are teamă de Dumnezeu şi comite ilegalităţi? Cum să ne facem datoria civică şi spirituală faţă de dregătorii, împlinind Scripturile în acest sens? Aflăm de la ex-episcopul Uniunii baptiste, pastorul Bisericii “Isus Salvatorul” şi deputatul, Valeriu Ghileţchi.