RO / RU

2015 – Anul înnoirii spirituale în comunitatea UBCEB

4,258 vizualizari

anul innoirii

Ne mai despart doar câteva zile de trecerea în anul 2015. Uniunea Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste (UBCEB) a dedicat anul 2015 – Înnoirii. Un an dedicat restaurării spirituale a bisericilor şi a fiecărui membru în parte. În acest scop, la nivel naţional şi nivel regional vor fi organizate o serie de evenimente de creştere spirituală, dar şi de evanghelizare pentru a reînnoi spiritual ţara noastră.

Totodată, la dispoziţia slujitorilor şi a fiecărui membru, a fost editată Agenda 2015 cu planul de citire a Bibliei şi îndemnuri la o relaţie statornică şi continuuă cu Domnul Isus. Imaginea de pe coperta Agendei prezintă un vas care a fost distrus, dar reparat de un meşter şi crăpăturile de altă dată, aurite cu aur. Nicolae Vozian a explicat semnificaţia acestei ilustraţii:

“Rădăcinile acestei istorioare se află în cultura japoneză. Un împărat nipon a trimis supuşii lui în China pentru a găsi o tehnică de a repara un set de vase foarte scumpe pentru el. Atunci cei responsabili de această poruncă au descoperit o metodă deosebită de lipi vasele sfărâmate. În vechime, unii restauratori de vase scumpe foloseau un clei de lemn pe care îl amestecau cu pulbere de aur. După restaurare, vasele căpătau o valoare dublă pentru că fisurile erau aurite. Anun înnoirii înseamnă restaurare spirituală şi vrem ca Dumnezeu să ne unească în pofida lucrurilor care ne divizează. Vrem ca orice factor care ne dezbină să dispară, să fim una în Cristos şi să emanăm bucuria mântuirii ca şi copii a lui Dumnezeu atât individual, cât şi ca biserică locală şi comunitate în întregime în ţara noastră”, a explicat secretarul general, Nicolae Vozian.

La pachet cu Agenda, vine şi calendarul pentru 2015, cu îndemnuri lunare la rugăciune. Fiecare lună din an va fi dedicată uneia din cele 9 comunităţi şi unei probleme sociale din Republica Moldova.

Cu mai multe detalii depsre evenimentele planificate pentru 2015, vom reveni cu un articol aparte. Agenda pentru 2015 poate fi procurată de la Uniunea Baptistă la preţul de 25 de lei. Calendarul este gratuit şi îl puteţi găsi la Departamentul de Misiune.

calendar 2015

You may also like...