“8 suflete ca şi în corabia lui Noe” au intrat în familia bisericii “Betania”

2,202 vizualizari

1384263_773199312745299_7112126465813813344_nBotezul Nou Testamental este mărturia publică a unui legământ încheiat cu Domnul Isus Cristos. Duminică, 05 octombrie, 8 suflete noi au intrat în familia bisericii “Betania” din Chişinău, mărturisind în apa botezului credinţa şi bucuria lor în Mântuitorul nostru.

Pastorul bisericii, Nicolai Vozian ne-a mărturisit că asemenea evenimente sunt un prilej de mare bucurie: “Anul acesta am primit în familia noastră 8 suflete noi, aşa cum o dată şi Noe cu familia sa au urcat în număr de 8 persoane la bordul corabiei salvatoare. Mă bucur că Domnul i-a răscumpărat. Faptul că în fiecare an de la plantarea bisericii, oficiem câte un botez este un mare motiv de bucurie. Acest fapt îmi confirmă că este viaţă, că în biserică este suflare, că Dumnezeu este printre noi. Mărturiile despre întâlnirea lor cu Dumnezeu, modul miraculos cum Dumnezeu le-a vorbit în circumstanţe diferite ne dau putere să slujim şi să lăudăm pe Domnul pentru lucrarea pe care El o face în vieţile oamenilor”.

Printre cei sfinţiţi prin sângele Domnului Isus se numără şapte tineri şi o bătrână, care a aşteptat această zi cu mare dor şi teamă, că nu va reuşi să intre în apa botezului.

La cei 78 de ani, Taisia a păşit pragul casei de rugăciune prin proiectul bisericii locale cu bătrânii. Deşi s-a născut într-o familie de creştini, până la cei 78 de ani a trăit o viaţă departe de Dumnezeu. Beneficiind de prânzul zilnic la biserica “Betania”, în ultimul an aceasta frecventa cu regularitate şi ora de studiu biblic dinaintea prânzului. Cuvântul s-a atins de inima ei, iar ultimele luni dinaintea botezului a aşteptat cu teamă ziua aceasta, rugându-se ca Dumnezeu să o ţină în viaţă să ajungă să mărturisească dragostea şi bucuria pe care o are în Domnul Isus.

Un alt prilej de bucurie au fost tinerii crescuţi în biserică, printre care şi fiul pastorului Alexandru Gîrbu şi alt fiu de diacon din biserică. O coincidenţă sau o dorinţă a copiilor, în ultimii ani cei trei pastori ai bisericii “Betania” şi-au botezat proprii copii. De această dată, pastorul Alexandru Gîrbu şi-a binecuvântat fiul în apa botezului.

O altă mărturie vie a fost o tânără care în copilărie a frecventat şcoala duminicală. Tatăl ei decedat a fost creştin şi scria poezii. După o copilărie petrecută sub tutela bunicii, tânăra de 19 ani a găsit în poeziile tatălui ei versuri în care acesta mărturisea cum a ajuns să cunoască personal pe Dumnezeu şi să aleagă o viaţă cu El. Mesajul acelei poezii a atins-o şi după o perioadă destul de lungă fără Dumnezeu, această tânără a revenit în Casa lui Dumnezeu şi a ales să meargă prin viaţă de mână cu EL.

Biserica “Betania” a fost fondată în anul 1999 şi este păstorită de secretarul Uniunii Baptiste, Nicolai Vozian.

You may also like...