Veniți să ne ațintim privirile împreună la MĂREȚUL ȚESĂTOR! El, urzitorul vieții veșnice, m-a țesut în pântecele mamei mele, creându-mă o făptură atât de minunată! Sunt o suveică în mâna Țesătorului! Sunt ucenică la cea mai mare școală de arte, deoarece ÎNVĂȚĂTORUL MEU ESTE DESĂVÂRȘIT!
Vineri şi sâmbătă, 08-09 noiembrie Eugenia Podoleanu invită toate femeile şi fetele din bisericile baptiste la un eveniment unde vom învăţa cum să ne transformăm într-o suveică în mâna Ţesătorului. Intră în şcoala învăţătorului desăvârşit şi permite-I să te modeleze pentru a fi o suveică care să ţese şi ea la rândul ei lucruri măreţe.
Invitaţii evenimentului sunt: Petru şi Gina Bulică, Elisaveta Vecaş din România; Sonea Gerson din Brazilia; Elisaveta Kapsreiter din Germania; Fabienne Seguin, Vivienne Hatton, Franța; Svetlana Svishova, Ucraina.
Taxa de participare constituie 30 de lei. Prezenţa trebuie confirmată până la 02 noiembrie, la sora responsabilă pe comunitate. Sunt aşteptate femeile lidere în biserici şi ucenicilor, de asemenea fetele tinere.
P.S: Fiecare participantă este rugată să aducă un ghem de lână pentru un act de caritate.