Dragi fraţi şi surori, pace vouă!
Ne bucurăm să vă salutăm de pe site-ul Uniunii Bisericilor CEB din Republica Moldova.
Hotărârea de a lansa site-ul (sau versiunea online) a fost luată de către Consiliul Uniunii şi dictată, în primul rând, de faptul că într-un mod accelerat am păşit într-o nouă perioadă – vremea tehnologiilor avansate şi a vastelor oportunităţi. Dacă prin intermediul ziarului sau al revistei noutăţile puteau ajunge la cititor în decursul a 2 – 3 luni, atunci datorită internetului vom putea recepţiona informaţia a doua zi după desfăşurarea evenimentului sau chiar în aceeaşi zi. Mai mult decât atât, a apărut o oportunitate unică de a plasa materiale audio, video, posibilitate de a păstra informaţie importantă, de a oferi colsultaţie juridică şi multe altele. Desigur că, în decursul a două luni de la lansare, deocamdată nu am reuşit să facem toate lucrările cu privire la site după cum a fost planificat. Sunt o mulţime de dificultăţi tehnice, ducem lipsă de colectiv redacţional, la toate secţiunile încă se mai lucrează. Dar cu ajutorul Domnului intenţionăm să continuăm această lucrare şi nădăjduim că ne vor susţine toţi cei care conştientizează importanţa acestei slujiri.
Dacă în biserica sau în regiunea D-voastră a avut loc un eveniment important, sau dacă aveţi nevoie de susţinere în rugăciune, vă rugăm, împărtăşiţi-vă bucuriile şi necazurile cu fraţii şi surorile în Cristos. Transmiteţi materialele şi fotografiile pe adresa redacţiei, iar dacă aveţi şi materiale video, contactaţi-ne doar şi vom conveni la o modalitate de a le transmite.
În timpul apropiat împreună cu fratele Vitalie Carabeţ planificăm să lucrăm la secţiunea departamentului de tineret şi aşteptăm propuneri din partea tinerilor. În conlucrare cu sora Eugenia Podoleanu, de asemenea, pregătim materiale interesante pentru pagina de femei.
Cu o săptămână în urmă am reuşit să obţinem mai mult spaţiu de stocare pe server şi am început să încărcăm fotografii în rubrica „Album Foto”. În secţiunea „Video” şi în continuare vor fi plasate materiale interesante, cu predici, psalmi (sau cântări de laudă), seminare. Săptămâna viitoare vom începe publicarea materialelor video de la cel de-al XXXII-a Congreas al BCEB din Moldova. Pe site, veți putea găsi secțiunea cu adresele bisericilor și contactele păstorilor care vor fi de acord cu publicarea acestei informații.
În premieră am încrercat transmisiunea live a serviciilor de închinare, dedicate autoturului „Inimi pentru orfani”. Încercarea nu a fost întocmai reuşită de aceea, ne cerem iertare de la cei care au fost dezamăgiţi din cauza defecţiunilor tehnice şi a calităţii slabe de imagine. Deocamdată nu dispunem de echipamentul necesar şi nu putem să achităm serviciile legate de servere, dar continuăm să ne rugăm pentru aceasta şi credem, că în viitorul apropiat vom putea să avem transmisiuni live calitative, de asemenea şi programe video pentru transmisiune în direct pe interenet.
Cu participanţii autoturului am organizat o masă rotundă şi în următoarele zile acest material cu conţinut interesant informativ de asemenea, va fi accesibil pe site-ul nostru.
Deja primim scrisori cu diverse întrebări, care pe alocuri, nu ţin de slujirea noastră. Dar cu toate acestea, oferim timp pentru fiecare mesaj şi ne străduim să ajutăm cu ce putem. Dacă veţi avea întrebări cu privire la slujirile Uniunii noastre sau coordonatorii departamentelor, vom încerca să oferim răspunsuri şi în dependenţă de conţinutul lor le vom publica în secţiunea „Întrebări şi răspunsuri”.
Echipa care lucrează pentru site în mare parte sunt entuziaşti – voluntari. Pentru noi acesta nu este un serviciu (loc de muncă), ci este slujire. Din aceste considerente, orice indiciu din partea D-voastră, orice sugestie, ajutor în îmbunătăţirea lucrului pentru site este binevenit şi aşteptat din partea noastră.
Şi cel mai important, noi credem că în bisericile D-voastră sunt multe persoane talentate şi creative. Vă rugăm, trimiteţi povestioarele voastre, poezii, cântări, mărturii şi tot ceea ce la Domnul v-a inspirat și fie ca prin talentul cu care v-a înzestrat Domnul, oamenii să fie încurajaţi în credinţă şi să primească acea zidire care le va schimba viaţa înspre bine. Iar toată slava să fie a Dumnezeului nostru, care ne-a deschis o uşă a marilor posibilităţi în slujire şi nimeni nu o poate închide. Apocalipsa 3: 7