Franklin Graham mută Summitul Global împotriva Persecuţiei din Rusia la Washington

1,609 vizualizari

franklin-graham-orlando-massacre

Evanghelistul Franklin Graham a anunţat că Asociaţia Evanghelistică „Billy Graham” nu va mai desfăşura prima ediţie a Summitului Global împotriva Persecuţiei la Moscova. Motivul este legea anti-terorism promulgată luna trecută de Vladimir Putin, care încalcă drepturile misionarilor şi evangheliştilor, şi limitează în mod sever libertăţile religioase.

Primul Summit Global împotriva Persecuţiei a fost planificat să se desfăşoare la Moscova în perioada 28-30 octombrie 2016. Motivul pentru care Rusia a fost aleasă drept gazdă pentru această premieră este faptul că: „Nici o biserică din istoria modernă nu a suferit mai mult decât biserica din Rusia în perioada comunistă. În plus, Biserica Ortodoxă Rusă trebuia să fie co-organizatoare a acestui eveniment”, a explicat evanghelistul Franklin Graham.

Noua lege anti-terorism promulgată de Putin prevede măsuri precum: interzicere a evanghelizării în afara bisericii, interzicerea activităților misionare în cartierele rezidențiale și cere creștinilor să obțină o autorizație pentru a împărtăși credința lor cu alții, chiar și pe internet. Ca urmare a acestor noi legi, bisericile s-ar putea confrunta cu amenzi  de peste 15.000 $ în cazul în care vor încălca legea.

Ca răspuns la legile adoptate, a fost luată decizia de a muta Summit-ul Mondial din Moscova, la Washington, D. C. Summit-ul va avea loc în perioada 10-13 mai 2017.

Traducere de Iulia Balan

Sursa: ŞtiriCreştine.ro

You may also like...