“În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat și mi-ai întărit sufletul”.
Psalmul 138:3
Fiecare dintre noi simte tristețea necazului din când în când. Maria și Marta erau întristate de moartea fratelui lor, Lazăr, și Marta i-a spus Lui Isus: “Dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit”. Întristarea lor era cauzată de o durere. Cel mai scurt verset din Biblie ne spune că la mormântul lui Lazăr “Isus plângea”. El ia parte la tristețile noastre.
Atunci când noi venim la Isus Cristos, El nu ne promite să ne scutească de probleme și necazuri. Lacrimi vor veni, dar adânc înăuntru va fi o bucurie greu de explicat. E o bucurie de la Dumnezeu – produsă de Duhul Sfânt. În mijlocul încercărilor, agoniilor și lacrimilor care vin peste noi toți, apare o putere supranaturală care produce bucurie.
Rugăciunea zilei:
Doamne Isuse, mângâierea Ta în vremuri de tristețe mă înconjoară și îmi dă lumină și speranță în mijlocul întunericului.
Sursa: Billy Graham.org