Ziua a 16-a – Ramadan 2015: “Bosnia – Herțegovina – Cultură, conflict și Crucea”

1,732 vizualizari

Exif_JPEG_PICTURE

Dureros de frumoasă, țara Bosniei Herțegovina a fost cadrul pentru unul dintre cele mai devastatoare războaie ale secolului 20. Războaiele etnice fac mult mai dificilă predicarea despre Isus. Dacă te plimbi astăzi pe străzile vibrante, pline de culoare și istorice din Sarajevo, poți vedea multitudinea de ziduri ce au în ele găuri de gloanţe, care reprezintă triste aduceri aminte ale asediului care a durat aproape 4 ani. Unul din cele mai grele episoade ale acestui război a fost execuția a 8.000 de bărbați și băieți musulmani bosnieci din orașul Srebrenica de către forțele sârbe bosniece. Naționalismul religios din Bosnia Herțegovina a devenit un idol care a adus mari distrugeri. Incredibil este faptul că rădăcinile acestui conflict se extind cu 600 de ani în urmă, în 1389, când armata musulmană turcească a intrat victorioasă în bătălia din Kosovo, conducând pe cei de etnie sârbă. În anii ‘90, pe măsură ce a căzut comunismul și fosta Iugoslavie începea să se dividă, acești vechi rivali etnici au început să fiarbă, izbucnind iarăși lupta dintre sârbii creștini ortodocşi, croații catolici și bosniecii musulmani. Religia era folosită de toate părțile, și trist, la fel și crucea lui Isus. Simbolul suprem al iubirii inamicului era ridicat ca standard atât de forțele croate catolice, cât și de cele sârbe ortodoxe.

Războiul în sine era foarte complicat, dar este suficient să spunem că multe atrocități au fost comise din toate părțile. Războiul nu a fost unul religios, totuși religia a adus o definiție a diferitelor grupuri etnice. În mod pervers, religia creștină a fost utilizată ca justificare pentru război și ca o motivație pentru a lupta. Cât de departe era acest lucru de mesajul lui Isus care a spus unui popor sub ocupație romană brutală: “Iubiți pe vrăjmașii voștri.” Cât de departe a fost acest tribalism religios de Isus care a spus că nu contează pe ce munte ne închinăm Lui și că ceea ce este important e faptul că ne vom închina Tatălui în duh și în adevăr (Ioan 4: 21-24).

Cum ne putem aștepta ca musulmanii din zilele noastre din Bosnia-Herțegovina să se convertească la un creștinism” pe care îl văd ca fiind religia celor care au comis masacrul de la Srebrenica? Cu toate acestea, musulmanii din Bosnia-Herțegovina au nevoie disperată să-L întâlnească pe Isus, Prințul Păcii. Este foarte problematic pentru cruce să fie afișată în multe biserici evanghelice din zonele musulmane din Bosnia-Herțegovina, din moment ce aceasta a devenit pentru mulţi musulmani un simbol al opoziţiei dominante. Cum pot musulmanii înțelege vreodată adevărul legat de ceea ce a făcut Isus pe cruce când aceasta a fost atât de pătată de război?

Cum ne putem ruga?

  • Urmașii lui Isus din Bosnia-Herțegovina să poată fi martori curajoși ai harului măreț prezentat în Evanghelia Domnului Isus.
  • Tinerii musulmani bosnieci să fie protejați de extremism și să continue să dezvolte o foame pe care numai Isus o poate împlini.
  • Rugați-vă ca aceștia să aibă vise despre Isus. Pentru o reconciliere intensă care să pătrundă în această țară și să ducă la o întoarcere spre Isus, Singurul pentru care nu există niciun evreu sau grec, croat, sârb, bosniac, musulman, ortodox sau catolic.

You may also like...