În popor se spune: „Necazul nu vine niciodată singur”. Două încercări grele Domnul a îngăduit în familia lui Petru și Ina Lopanciuc, care își duc traiul în orașul Bălți, în Regiunea de Nord a Moldovei.

În anul 2012 fiul lor Daniel, care pe acea vreme împlinise 8 ani, a simțit că are probleme de sănătate: stări permanente de oboseală, pe corp au început să-i apară semne de alergie. După un oarecare timp împreună cu mama a fost spitalizat la ”Centrul mamei și al copilului” din or. Chișinău. Medicii au depistat la Daniel mărirea ganglionilor limfatici. Eforturile medicilor au fost neputincioase. Sănătatea lui Danic s-a înrăutățit, după un timp scurt a fost îndreptat la Institutul Oncologic, unde i-au fost descoperite tumori maligne. Așa a început lupta pentru viața lui Danic.

În decursul a 2 ani el a trecut multe cursuri de chimioterapie și radioterapie, a suportat două intervenții chirurgicale. Îndeosebi pentru el a fost greu de suportat operația la plămâni, unde de asemenea, au fost descoperite metastaze. În această situație, când familia avea mare necesitate de resurse, iar mama petrecea majoritatea timpului cu Danic, tatăl era nevoit să câștige banii necesari pentru a-și întreține familia, și totodată, să câștige bani pentru tratamentul fiului.

Noiembrie 2012 a adus o nouă încercare în familia Lopanciuc. Lucrând pe acoperişul unei clădiri cu două etaje, fratele Petru a căzut fracturând coloana vertebrală. Aceasta s-a întâmplat în perioada când soția cu fiul se aflau în spitalul din Chișinău, unde din nou, Danic trecea cursul de chimioterapie. Lăsându-și fiul în grija medicilor, Nina de urgență a plecat la spitalul din Bălți, unde în sala de reanimare se afla soțul ei. După ceva timp, fratele Petru a fost transportat la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din or. Chișinău, unde i s-au făcut intervenții chirurgicale.

Sora Nina a fost nevoită să-și lase fetița de 9 ani în grija unchiului ei și aproape 2 luni să se afle lângă soț și fiu. Distanța dintre Centrul Oncologic până la Institutul de Neurologie este de doar câteva sute de metri, așa că, de câteva ori pe zi era nevoită să alerge dintr-o parte în alta, de la soţ, la fiu şi invers. Numai Domnul știe de câtă putere și credință era nevoie pentru a nu cădea, a nu cârti și a nu se dezamăgi în aceste circumstanțe dificile.

Credincioșii din biserica natală „Emanuel”, dar și din bisericile vecine nu au rămas indiferenți la această nevoie. Frații și surorile s-au unit în rugăciune, atât pentru sănătatea, cât și pentru puterea spirituală a lui Petru, a Ninei și a copiilor. Mulți i-au ajutat financiar, cu transport, un cuvânt de încurajare, vizite. Cum spune sora Nina, anume susținerea și participarea credincioșilor i-au ajutat să treacă această grea etapă din viața lor.

Am reușit să vizităm familia Lopanciuc în apartamentul lor. Fratele Petru ne-a întâlnit într-un scaun cu rotile. În ciuda marelui efort al medicilor, cu părere de rău, fratele și după externarea din spital nu se poate deplasa singur, și deocamdată, nu se cunoaște dacă ar putea în viitor. Cătălina părea a fi foarte bucuroasă și energică. După ce mama, tata și fratele s-au întors acasă, ea a început să învețe mai bine la școală. Danic se simțea puțin mai bine comparativ cu jumătate de an în urmă, când l-am vizitat la spital. Și totuși, ochii lui de copil arătau serioși, în ei se vedea oboseală de la lupta pentru viață. Mama Nina a spus: „În timpul apropiat trebuie să mergem la Spitalul Oncologic. Din nou, chimioterapie sau radioterapie.”

„Nu ți-e frică”, l-am întrebat pe Danic. „Nu e pentru prima oară” – a răspuns el matur – „este înfricoșător când e operația, pentru că, doare. Vreau doar ca deja totul să se termine.”

Am discutat mult, și în timpul acestei discuții mi-am dat seama că, nu pot explica acestei familii „De ce?”. Însă m-am convins că, multe familii, la care soții nu se află în cărucior, iar copiii nu cunosc cuvinte de genul „oncologie, metastaze maligne, chimioterapie, radioterapie”, trebuie să-și analizeze relația unul față de altul, atitudinea față de slujire și relația cu Domnul. Și în locul unei vieți lipsite de sens, uneori plină de certuri, cârtire și fără roade duhovnicești – să învețe să-i prețuiască pe cei dragi și prietenii, să-și iubească biserica și cu o inimă mulțumitoare să-și dedice puterile și timpul Domnului.

Fratelui Petru, Ninei lui Danic și Cătălinei îi dorim curaj și încredere în Domnul.

Iar noi, frați și surori, vom lupta în rugăciune pentru familia Lopanciuc. Și cei, care vor putea să fie cu ei în nevoile lor, să considere aceasta ca o binecuvântare, ci nu ca o grea obligațiune. Deoarece, va veni acea zi, când Împăratul le va spune: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut” Matei 25: 40.

Mai multe detalii despre familia Lopanciuc puteţi afla din interviul VIDEO

Traducere de Iuliana David