Articole,  Tineret. Articole

Devoţionalul zilei: “Cuvânt şi faptă”

“Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!”
Psalm 118:1

Billy Graham Crusade NYC

Anul acesta când petrecem timpul de Ziua Recunoştinţei, haideţi să fim mulţumitori nu numai în cuvinte, dar deasemenea în fapte. Să lăsăm ca gratitudinea noastră să îşi găsească expresia într-o hotărâre de a trăi viaţa mai altruist şi mai consacrată Lui Isus Cristos. Când stăm aşezaţi în jurul meselor noastre încărcate cu delicateţe somptuoase, să nu uităm că jumătate de lume se va duce la culcare flămândă. Când ne bucurăm de confortul caselor noastre comode, să nu uităm că mulţi oameni în alte părţi de lume nu au case unde să meargă.

Când păşim în automobilele noastre lucioase, să nu uităm că majoritatea populaţiei lumii nu îşi poate permite nici măcar o bicicletă. În rugăciunea Domnului scrisă în capitolul şase din Matei citim: “Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă azi”. Scriptura ne învaţă că lucrurile bune din viaţa aceasta sunt darurile Lui Dumnezeu, şi că El este dătătorul tuturor binecuvântărilor noastre. Ziua Recunoştinţei? Da. Să ne plecăm umil genunchii şi să mulţumim Lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care ni le-a dat, materiale şi spirituale. Ele au venit din mâinele Lui.

Rugăciunea zilei:

Îmi aduci atâta abundenţă, Dumnezeule Atotputernic. Când mă gândesc la Ziua Recunoştinţei, fie ca inima mea să fie în întregime consacrată Fiului Tău, Isus Cristos, ca prin El viaţa mea să arate recunoştinţa faţă de Tine.

Sursa: Billy Graham.org