RO / RU

Biserica “Isus Salvatorul” din Şoldăneşti a sărbătorit dedicarea noii clădiri pentru închinare şi slujire

3,792 vizualizari

Bucurie fără margini în mica familie a bisericii “Isus Salvatorul” din oraşul Şoldăneşti. Duminică, 26 octombrie, alături de mulţi oaspeţi au trăit bucuria dedicării noii clădiri proaspăt construită.

10421616_790925787634551_8271391972409044644_n

Cea mai frumoasă mărturie despre această lucrare este timpul record în care a fost construit şi oamenii implicaţi voluntar. Au început lucrările pe 29 aprilie 2014 şi au sărbătorit sfinţirea noului lăcaş doar după şase luni. Au pus temelia în doar 7 zile şi toate astea le-au făcut cu resursele umane proprii.

Pastorul bisericii locale, Vasile Surdu spune că lucrările de construcţie au fost efectuate de tinerii bisericii şi copii. Jumătate din cei 35 de membri ai bisericii din Şoldăneşti sunt tineri. Aceştia au lucrat de zor pentru ca să întâmpine iarna într-un nou lăcaş de închinare.

10734025_790924687634661_4333778139675096804_n

Rugăciunea de binecuvântare a acestei sărbători a fost făcută de pastorul bisericii din Mateuţi, Igor Şinchevici. Prezent la eveniment, fostul pastor responsabil de Comunitea Orhei, Pavel Vaculovschi a împărtăşit primele încercări şi bucurii trăite în zona raionului Şoldăneşti încă prin 1989, când visa să vadă înălţată o biserică vie a Domnului Isus în acest oraş.

La bucuria bisericii s-a alăturat şi echipa Misiunii Biblice, care a contribuit financiar la realizarea acestui vis. Echipa condusă de directorul Misiunii Biblice, Ruslan Meleştean a pregătit un program frumos de cântări şi cuvinte de încurajare din Scriptură.

10445501_790925157634614_8162237032282336883_n

De la sărbătoarea sfinţirii noului lăcaş nu au lipsit nici autorităţile locale. La eveniment a fost prezent preşedintele Consiliului raional Alexandru Raliţchi. În adresarea sa, acesta a menţionat:

“Darea în exploatare a unui obiect de construcţie este un eveniment foarte rar în raionul Şoldăneşti. Prin această clădire frumoasă pe care aţi ridicat-o sunteţi un exemplu frumos pentru cei din jur. Vă mulţumesc pentru tot binele pe care îl faceţi pentru comunitatea noastră şi grija pe care o purtaţi celor săraci şi nevoiaşi”, a menţionat preşedintele Consiliului raional Şoldăneşti, Alexandru Raliţchi.

10351879_790925340967929_6411629570759644220_n

La încheierea mesajului său, pastorul bisericii locale i-a înmânat  cadou o Biblie.

Serghei Potorac, unul din prietenii fideli ai bisericii din Şoldăneşti, care susţine lucrarea taberelor de vară a venit cu un îndemn inspirat din Fapte 1:8. Acesta a explicat diferenţa dintre a fi martor a lui Cristos şi a mărturi despre Cristos. “De obicei mărturisim evanghelia în cadrul anumitor evenimente sau ocazional pe stradă. Martori avem obligaţia de a fi 24/24 prin trăirea noastră în Cristos”, a explicat Serghei Potorac.

Cu un mesaj de apreciere şi încurajare a venit şi pastorul responsabil de Comunitatea Orhei, Vasile Fărcaş. Acesta a făcut trimite la pasajul din 2 Samuel 7:1-3 unde pentru prima dată este menţionată dorinţa fierbinte a lui David de a construi un lăcaş de închinare pentru Dumnezeu.

1459259_790925494301247_6221187930307009127_n

“Dacă avem o dorinţă sinceră, puternică de a face ceva pentru slava lui Dumnezeu, cu siguranţă El va binecuvânta acea lucrare şi o va duce la bun sfârşit. Poate nu în timpul vieţii noastre aşa cum s-a întâmplat lui David, dar sigur o va duce la îndeplinire.”

Cu mesajul de încheiere a venit secretarul Uniunii Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste din Republica Moldova (UBCEB), Nicolae Vozian. În mesajul său intitulat: “Cel ce ţine cheia”, fratele Nicolai a îndemnat să transforme această casă de rugăciune într-o uşă deschisă pentru cei însetaţi după Cuvântul Evangheliei, pentru toţi oamenii care au nevoie de mângâiere, pentru copii şi bătrâni, pentru bogaţi şi săraci, pentru sănătoşi şi bolnavi, pentru sănătoși și bolnavi, pentru păcătoși și sfinți, pentru toți cei ce-L caută pe Dumnezeu, și care doresc să I se închine”.

10338709_790925510967912_3465441984440819975_n

Biserica “Isus Salvatorul” din Şoldăneşti, este unica casă de rugăciune din raion. Are 35 de membri, în cea mai mare parte tineri. Noua clădire este doată cu anexe, care vor sluji copii, bătrânii din familii vulnerabile prin lucrarea centrelor de zi. La moment au patru puncte de misiune unde sunt grupuri mici de noi convertiţi pe care îi vizitează săptămânal.

Istoria biserici începe acum 10 ani în urmă, când pastorul Vasile Surdu a venit în zonă ca misionar. A început practic de la zero, iar după 10 ani de slujire asiduă, Dumnezeu a revărsat din plin din binecuvântările Lui şi acum au trăit bucuria de a avea şi o casă nouă de închinare.
Rugaţi-vă pentru răspândirea Evangheliei la Şoldăneşti şi în tot raionul.

Rugaţi-vă ca Dumnezeu să scoată mai mulţi lucrători pentru satele Moldovei, să întărească braţele celor care s-au dedicat acestei slujiri şi să răsplătească pe măsură dedicarea celor care poartă în inima lor miile de oameni din zonă, care încă nu îl cunosc pe Domnul.

10312139_790925630967900_2385125496621884099_n

You may also like...