RO / RU

Bilanțul anului 2016 al Misiunii «Purtătorii de Speranță.Est» și al Fundației «Pod spre viață»

660 vizualizari

În Biserica «Emanuel» din orașul Chișinău a avut loc întâlnirea anuală a Misiunii «Purtătorii de Speranță.Est», în cadrul căreia s-a prezentat rezultatele slujirii din anul 2016.

Ion Miron, episcop UBCEB, i-a felicitat pe cei prezenți cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului și Anului Nou. De asemenea, i-a încurajat pe cei care s-au implicat activ în lucrarea de slujire citind textul din Evanghelia către Luca, capitolul 13, v.22-30. Fratele Ion a accentuat faptul că creștinii nu trebuie să se îngrijoreze de numărul celor salvați, ci să se straduie, în primul rând, să fie credincioși Domnului, mergând pe calea îngustă.

1

Henri Bek, președintele Misiunii “Purtătorii de Speranţă. Est”, le-a mărturisit celor prezenți că întotdeauna, cu deosebite emotii, așteaptă aceste întâlniri unde are posibilitatea să-L slăvească pe Domnul și să se roage împreună cu frații în credință. «Domnul i-a unit pe români, nemți, austrieci, elvețieni și alte naționalități într-o singură familie, familia ce aduce Vestea cea Bună oamenilor păcătoși» a spus fratele Henri.

Henri

De asemenea, fratele Henri i-a prezentat pe oaspeții din străinătate, care au susținut slujirea din țara noastră prin rugăciuni și suport material. Oaspeții au cântat câteva cântări care au atins într-un mod deosebit inimile ascultătorilor.

Deja a devenit o frumoasă tradiție ca la întâlnirile anuale să fie înalțate rugăciuni către Domnul pentru misionarii și lucrătorii din cadrul Misiunii, care se implică activ în slujire. Mai multe grupuri de persoane au ieșit în față,  iar pentru ei s-au rugat frații: Ion Miron, Henri Bek, Nicolai Vozian, Waldemar Shredder, precum și alți frați din străinătate.

rugaciune de binecuvintare

În ultimii ani, Misiunea “Purtătorii de Speranţă. Est” și-a extins destul de mult slujirea în țara noastră. Susținerea misionarilor care duc Vestea cea Bună și ajută la plantarea noilor biserici, proiectele: «Copii străzii», «Copilul de Crăciun», «Auto-ajutor», tabere de zi pentru copii, slujirea în închisori, ajutor acordat pentru construirea și restaurarea bisericilor— acestea sunt câteva din direcțiile de slujirea a Misiunii, care este o adevărată binecuvântare pentru multe persoane din țara noastră. De asemenea, în 2017 este planificată finisarea construcției Centrului de Zidire Spirituală din satul Bălțata.

4

Prezentarea spotului video despre proiectul construcției Caselor de copii de tip familiar, realizat cu suportul Fundației “Pod spre viață”, a atins inimile celor prezenți într-un mod deosebit. Familia lui Alexandru și Tamara Cuțchi și-au împărtăsit experiența despre implicarea lor în lucrarea cu copii orfani. În cei 10 ani de căsnicie, Domnul nu le-a dat copii, astfel soții, prin rugăciune, au decis să înfieze două fetițe. Apoi au urmat alte două, și apoi- încă două. După ceva timp, în ciuda prognozelor date de medici, Alexandru și Tamara au fost binecuvântați cu un fiu.

5

În acea perioada, Domnul le-a pregătit soților încă un cadou. Fundația “Pod spre viață” a construit pentru famila lor numeroasa o Casă de copii de tip familiar, ce pe data de 13 noiembrie 2016 a fost inaugurată și binecuvântată pentru a-și deschise ușile pentru noii proprietari. Cu suportul Fondul “Pod spre viață”, în Republica Moldova, în anul 2016, au fost construite 10 Case de copii de tip familial.

La final, Waldemar Shredder, președintele Fundației “Pod spre viaţă”, s-a adresat celor prezenți cu un mesaj, amintindu-le că  orice misiune este îndeplinită prin luptă, de aceea într-o mână trebuie să ții cărămida, iar în cealaltă- Cuvântului lui Dumnezeu.

6

«Eu mă pocăiam la inaugurarea fiecărei Case de copii de tip familiar, mă pocăiam când vedeam fețele zâmbitoare ale copiilor înfiați. Mă pocăiam, pentru că atunci când se începea un nou proiect erau foarte multe lupte, îndoieli. Dar spre final, când vedeam binecuvântarea lui Dumnezeu, înțelegeam că această lucrare trebuie continuată, în ciuda tuturor greutăților și obstacolelor».

Împreună cu un alt pastor, fratele Waldemar a rostit o rugăciune de binecuvântare pentru familiile ce planifică să înfieze copii orfani în acest an.

7

Anul 2017 se anunță a fi unul deosebit de încordat pentru Fundația “Pod spre viață”. Se planifică construirea a 16 case de copii de tip familial, iar dacă Domnul va îngădui- 200 de copii orfani vor primi șansa de a avea un viitor fericit, alături de părinții adoptivi și de Tatăl Ceresc.

 

You may also like...