RO / RU

Tony Peck despre rezultatul referendumului asupra membriei Marii Britanii în UE

746 vizualizari

Tony Peck EBF

Deşi, desigur, eu respect decizia democratică a Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană şi încerc să înţeleg impulsurile profunde care i-au determinat pe unii să dorească să părăsească UE, totuşi, am rămas stupefiat şi adânc străpuns de o astfel de decizie. Cred că naţiunea noastră a deviat de la valori precum generozitatea, ospitalitatea, interconexiunea, sociabilitatea şi solidaritatea față de restul lumii. Pentru mine, acestea sunt adevăratele valori evanghelice şi, de asemenea, nucleul identității noastre baptiste. Desigur, practicarea lor nu depind în întregime de membria noastră în UE, dar modul în care a fost formată campania de retragere a membriei şi unele minciuni generate în cadrul acesteia, îmi sugerează ideea că aceste valori se află în pericol acum şi în viitor. Provocarea pentru bisericile noastre din Marea Britanie şi pentru noi ca şi credincioși individuali este ca să le facem (valorile) şi mai pronunțate în mărturiile noastre, chiar formând comunități de „rezistență sfântă” pentru Împărăția lui Dumnezeu şi pentru aceste valori subminate.

Unii m-au întrebat cum va afecta aceasta viața Federației Baptiste Europene (FBE). Noi pur şi simplu nu știm, cu toate că ar putea apărea anumite consecințe asupra activităților noastre, precum libertatea de deplasare. Însă, la momentul actual, jumătate din membrii FBE nu provin din statele membre ale UE, așa că nu ne focusăm în întregime asupra Uniunii Europene. Cu toate acestea, până în prezent am participat din plin în calitate de membri la Conferința Bisericilor Europene făcând să se audă vocea creștină în politică şi activitatea UE. Pe viitor, aceasta ar putea deveni ceva mai greu pentru bisericile din Marea Britanie. După ce s-a anunțat rezultatul referendumului, eu, alături de câțiva colegi de la FBE, am participat la o Consultație privind Problema Refugiaților, care a fost organizată de Universitatea de Studii a Orientului Mijlociu de la Seminarul Teologic Arab din Beirut, Liban. Participanții, care în mare parte provin din regiunea MENA (Orientul Mijlociu şi Nordul Africii), precum şi partenerii din Canada, SUA şi Europa au înțeles îndată caracterul important al deciziei luate de Marea Britanie cât şi posibilele consecințe asupra țintei acestei Consultații privind Problema Refugiaților în Europa şi Orientul Mijlociu.

Doi prieteni buni libanezi, Martin Accad şi Elie Haddad – ambii fiind vocile profetice privind situația din Orientul Mijlociu – au vorbit, şi apoi s-au rugat la scurt timp după anunțarea rezultatului referendumului. Participanții din Marea Britanie au lăsat prin cuvintele lor un profund sentiment de sprijin, dragoste şi solidaritate în Hristos.

Martin, un cunoscut teolog libanez, a vorbit despre importanța acestei decizii şi a amintit că există o vreme în călătoria noastră când trebuie să plângem, fiind conștienți de faptul că suntem parte a societății în care trăim şi că lumea este interconectată. El a recunoscut şi importanța subiectului discutat la conferință: în ceea ce privește atitudinea noastră față de venetici, străini, imigranți şi refugiați. El a invitat participanții conferinței să-şi exprime solidaritatea față de participanții din Marea Britanie şi să recunoască gravitatea acestei decizii. Totodată, el a subliniat că aceasta este o șansă bună de a reafirma încrederea noastră în suveranitatea şi credincioșia lui Dumnezeu, precum şi persistența Împărăției Lui şi ambiția Lui de a lucra prin Biserica Lui.
Rugăciunea lui Elie Haddad, rectorul Seminarului Teologic Baptist Arab:

„Tată, Te lăudăm şi-Ți mulțumim pentru ziua aceasta şi pentru mila şi binecuvântările tale pe care le trăim în fiecare zi. Tu ești un Dumnezeu suveran şi un Dumnezeu sfânt. Doar Tu ești vrednic de lauda noastră. Cu toate că trăim în Orientul Mijlociu plin de tulburări, este ușor să uităm de faptul că în multe alte părți ale lumii instabilitatea crește. Astăzi, Tată, vrem să ne rugăm pentru frații şi surorile noastre din Marea Britanie. Decizii serioase, precum cea de ieri (23.06.16), pot crea diviziuni. Dar, în ciuda acestor decizii, noi ne rugăm ca frații şi surorile noastre din Marea Britanie să experimenteze o reînnoire a încrederii lor în Tine, Stăpâne. Ne rugăm ca în viitor Marea Britanie să nu fie condusă de frică, ci de dragoste şi ospitalitate; ca să rămână primitoare de străini. Ne rugăm ca biserica din Anglia, în timp ce este împinsă aproape la limită, să descopere o nouă voce profetică prin migranţi, să caute să influențeze societatea britanică cu valori veșnice şi prin puterea Evangheliei. Ne rugăm pentru impactul acestei decizii asupra întregului continent european. Ne rugăm pentru liderii principali, precum cei de la FBE, care sunt printre noi acum. FBE are un impact şi o influență majoră asupra multor biserici din Europa şi Orientul Mijlociu. Ne rugăm ca bisericile noastre să fie îndrăznețe în a conduce comunitățile noastre spre unitate, pace, reconciliere şi speranță. Mulțumim Tată, că Tu ești sursa fericirii şi speranței noastre. Numai în Tine găsim odihnă. Ne rugăm ca Duhul Tău să ne umple azi şi în fiecare zi, în așa fel încât să ne trăim chemarea în ciuda circumstanțelor care prevalează.”

Sunt privilegiat şi mândru că pot conduce rețeaua de biserici baptiste, adică Federația Europeană Baptistă. Noi vom continua să mărturisim pe Hristos care nu recunoaște granițe şi nici identitate națională, dar continuă să-Şi zidească Biserica dincolo de acestea, şi noi ne rugăm ca acestea să fie caracterizate de o dragoste generoasă, o nădejde vie şi o profundă bucurie evanghelică.

Tony Peck,
Secretarul general al FBE
24 iunie 2016

You may also like...