RO / RU

400 de femei au participat la seminarul: “Femeile de ieri, impact peste veacuri” din Colibași

2,295 vizualizari

seminarucenicie_colibasi2016

Biserica Baptistă din Colibași a fost cea de-a III-a gazdă a seminarului de ucenicie pentru femeile din Comunitatea Baptistă cu tema: „Femeile de ieri, impact peste veacuri”. Sâmbătă, 06 februarie, echipa Departamentului Surori a petrecut un timp binecuvântat alături de 400 de femei din Comunitatea Cahul.

andreiciobanu_semucenicie2016

Întâlnirea specială a fost deschisă de pastorul responsabil de comunitate, Andrei Ciobanu. Adresându-se către surori, fratele Andrei Ciobanu a vorbit despre credincioșia Elisabetei și a soțului ei Zaharia. În mesajul inspirat din Luca 1:5-25, acesta a punctat următoarele:

“Să porți o mare ocară și să fii tot sfânt. La evrei să fii stearpă era o mare rușine, o mare ocară. Saara, Rahela, Ana au purtat și ele această ocară. Dar au rămas neprihănite înaintea lui Dumnezeu, de unde vine această neprihănire? Biblia ne spune că nu se depărtau de Templu. Cunoșteau locul și vremea când trebuie să fie acolo la închinare. Se străduiau să trăiască. ŞI-au acceptat starea, nu s-au revoltat pentru ocara de a fi sterpe. Nici un caz din femeile Bibliei care au dus această povară nu evidențiază cel mai mic indiciu că s-ar fi revoltat. Dacă îți trăiești chemarea și menirea cu credincioșie, urmează neapărat binecuvântarea. Investește o viață neprihănită în lucrare. Naște și crește copii. Un Isaac nu va întârzia să vină din Saara, un Iosif din Rahela, un Samuel din Ana. De ce nu și un Ioan din Elizaveta? Scumpe surori, închinați copii voștri Domnului, creșteți-i în frica Domnului și ei vor schimba lumea. Pastori, evangheliști, misionar și lista poate continua. O mamă creștină cu mulți copii care nu și-a înțeles bine chemarea și nu și-a exersat bine rolul de mamă, i-a pierdut pe toți odată pentru lume. Chiar copii azi mărturisesc acest adevăr. Dacă ești o mamă și te întrebi care este chemarea mea? Creşte copii pentru Împărăția lui Dumnezeu. Dacă copii tăi nu sunt cu tine la biserică și aleargă în lumea mare, fă din asta o problemă mare, bate la poarta cerului și cere îndurare”, a chemat pastorul Andrei Ciobanu.

lidiarosulschi_semucenicieColibasi2016

Întreg programul a fost moderat de sora responsabilă pentru Comunitatea Cahul, Lidia Roşulschi. Pentru încurajarea surorilor, pe agenda evenimentului au fost implicate grupurile de închinare a Bisericilor: “Emanuel” din Cahul, Brânza și Vadul lui Isac.

semucen_Colibasi20162

După momentele înălțătoare de închinare, surorile au fost împărțite pe grupe, moderate de surorile de la Chișinău, unde au studiat despre Abia și Atalia.

ABIA a fost mama lui Ezechia și soția lui Ahaz. Chiar dacă soțul ei a fost un om care a întristat faţa Domnului și s-a abătut de la căile Lui, Abia a reușit să aibă un impact pozitiv asupra fiului ei lor Ezechiel. Viitorul rege a lui Iuga, a umblat în căile tatălui său David și a făcut ce este plăcut înaintea Domnului. Abia a fost o mamă cu impact pozitiv, mama unui om după inima lui Dumnezeu. Din original, numele Abia se traduce: „Tatăl este Dumnezeu”.

semucen_Colibasi2016

Atalia este total opusul Abiei. Aceasta a fost fiica lui Omri, unul din împărații lui Israel. A devenit soția lui Ioram fiul lui Ahab, pentru a crea o alianță între cele două state evreiești. După moartea soțului și a fiului său Ahazia, Atalia se autoproclamă regină peste Iuda. Ea a ucis toți urmașii de parte bărbătească a casei lui Iuda, în afară de Ioaş, fiul de un an a lui Ahazia, care fusese ascuns. După șase ani de Domnie, Atalia a fost ucisă de popor, care deja îl pusese rege pe Ioas, din ordinul preotului Iehoiada. Atalia a fost o femeie rea, care a promovat imoralitatea și idolatria în Ierusalim și care a avut un impact negativ asupra fiului său Ahazia, care la rândul său a urmat căile lui Ahab. Din original Atalia se traduce: „Dumnezeu fie slăvit/înălțat”.

semucen_colibasi20163

Seria seminarelor de ucenicie cu genericul: „Femeile de ieri, impact peste veacuri” se va încheia pe 12 martie. Următoarele evenimente se vor desfășura în Comunitățile: Bugeac, Orhei, Bălți, Transnistria, Căușeni, Nord.

orarulseminarelor de ucenicie

You may also like...